Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:36 15 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Nemirschi a lansat la Tulcea telefonul verde antibraconaj

ro

30 Jun, 2009 04:31 922 Marime text

nemirschi__1.jpgOricine are informaţii sau are ştiinţă despre comiterea unor astfel de fapte poate le poate sesiza telefonic, direct la Ministerul Mediului, la numărul 0800.800.300

„Este o campanie pe care o lansăm aici, la Tulcea, pentru că trebuie să utilizăm toate resursele pentru ca braconajul să nu mai fie racila Deltei Dunării.  Acest serviciu înfiinţat pe lângă Ministerul Mediului este deja funcţional şi ne va ajuta, să sperăm, într-o oarecare măsură la combaterea acestui fenomen. Trebuie deschis capitolul Delta Dunării, cu toată responsabilitatea şi cu toate resorturile de care dispunem. Avem foarte multe probleme, dar principalele se referă la braconaj, renaturare şi gestionarea deşeurilor. Din păcate, la axa de renaturare nu am accesat foarte bine fondurile europene.  Dar cu toate acestea Ministerul Mediului din România este printre primele din partea central-estică care au accesat fonduri europene în proporţie de 39 la sută", a declarat astăzi Nemirschi.

Telefonul verde este destinat sesizării actelor de braconaj din Delta Dunării. Oricine are informaţii sau are ştiinţă despre comiterea unor astfel de fapte poate le poate sesiza telefonic, direct la Ministerul Mediului, la numărul 0800.800.300. Acesta ţine legătura cu cele 6 instituţii care se ocupă cu prevenirea şi depistarea actelor de braconaj.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii