Cum a fost achitat de corupţie directorul din primărie Happy-end pentru Petrică
Cum a fost achitat de corupţie directorul din primărie: Happy-end pentru Petrică
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României a respins ca nefondat recursul procurorilor împotriva achitării lui Munteanu şi a celorlalţi angajaţi din primărie. Decizia este definitivă, judecătorii Curţii Supreme menţinând hotărârea Curţii de Apel Constanţa. Concret, prin hotărârea respectiv, directorul din primărie a fost achitat pe motiv că faptei imputate i-ar lipsi unul dintre elementele constitutive ale infracţiunii. În limbaj juridic, Petrică Munteanu a fost achitat în temeiul articolului 10 litera d din Codul de procedură penală. Iar aceasta în condiţiile în care anterior Tribunalul Constanţa de asemenea pronunţase o soluţie de achitare, dar pe motiv că fapta care i se imputa directorului din primărie nu ar exista (articolul 10 litera a din Codul de procedură penală). Indiferent de litera invocată, cert este că în ochii justiţiei şeful Direcţiei Organizare Eveniment este nevinovat de acuzaţiile de corupţie aduse de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, respectiv abuz în serviciu în formă calificată şi fals intelectual în formă continuată. Alături de el, la fel de nevinovaţi sunt şi Aurora Traşcă, fostă Pârvu, Iuliana Zahariciuc, Doina Gheondea, Florea Radu, Cătălin Lazăr, Lucian Remus Mâţă şi Liliana Cazacu, fostă Coman - angajaţii instituţiei care au împărţit actul de acuzare cu directorul. Amintim că, potrivit rechizitoriului întocmit de procurorii anticorupţie, Petrică Munteanu era acuzat că, în calitate de director al Serviciului Direcţiei Publice din Primărie, ar fi dispus, în perioada 15 - 16 mai 2002, amplasarea unor stâlpi metalici, fără a exista o dispoziţie în acest sens, pentru a îngrădi activitatea BCD Intermed, mai precis, pentru a împiedica accesul la depozitul de materiale de construcţii al firmei. De asemenea, Munteanu ar fi întocmit mai multe adrese în baza cărora rezulta că Primăria Constanţa ar fi respins cererile de autorizare a funcţionării societăţii BCD Intermed. Toate aceste acuzaţii au fost infirmate de instanţele de judecată, rând pe rând Tribunalul, Curtea de Apel Constanţa şi, în final, Înalt Curte de Casaţie şi Justiţie stabilind că directorul din primărie este nevinovat.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp