Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:16 17 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Concurs de ambarcaţiuni cu vele, organizat de Clubul Nautic Român Regatta „Moş Nicolae", pe Lacul Techirghiol

ro

03 Dec, 2010 01:32 6173 Marime text
cap_7.jpgLa Techirghiol începe astăzi Regatta „Moş Nicolae". Concursul de ambarcaţiuni cu vele este organizat de Clubul Nautic Român, înfiinţat la Constanţa în primăvara acestui an din iniţiativa ziaristului Dan Mihăescu, care a reînviat astfel tradiţia primei asociaţii sportive de profil din România.

regata techirghiol 2_.jpgEvenimentul organizat în premieră pe Lacul Techirghiol, în perioada 3-5 decembrie, reuneşte 15 bărci/15 echipaje, un total de 20 de participanţi la clasele Optimist şi Cadet - băieţi şi fete. Startul se va da la ora 11.00, iar finala va avea loc sâmbătă, începând cu ora 13.00. La manifestare va participa Elena Frâncu - directorul Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret, cât şi secretarul general al Federaţiei Române de Yachting, Dan Mitici. Câştigătorii vor fi premiaţi de către primarul oraşului Techirghiol, Adrian Stan. În plus, vor fi oferite premii în echipamente sportive de calitate pentru toţi participanţii.

Prima asociaţie de profil din România a fost înfiinţată în anul 1908 sub acelaşi nume şi desfiinţată după primul Război Mondial şi îşi propunea promovarea sporturilor pe apă în toate zonele geografice propice. Dan Mihăescu îşi doreşte să înfiinţeze la Techirghiol o bază de antrenament şi să organizeze o şcoală de navigaţie. Clubul Nautic Român a mai organizat până acum două evenimente: Cupa 1 Iunie - primul concurs de veliere găzduit pe Lacul Techirghiol şi concursul demonstrativ Cupa oraşului Techirghiol, pe 7 august.

Adrian Stan: „Este o bucurie pentru oraş şi pentru turişti"

Primarul din Techirghiol, Adrian Stan, ne-a declarat că evenimentul este binevenit pentru oraşul-staţiune. „Este o bucurie pentru oraş şi pentru turiştii care încă mai sunt la Sanatoriu ca pe Lacul Techirghiol să aibă loc, după mulţi ani, o cursă cu ambarcaţiuni. Bucuria mare este că această cursă este realizată de copii şi sper să devină o permanenţă în oraşul nostru. În plus, nu deranjăm cu nimic mediul, ci prin acest gen de sport se conştientizează şi importanţa ocrotirii mediului", a afirmat primarul Adrian Stan, care a adăugat că evenimentul reprezintă totodată o oportunitate pentru ca şi copiii din Techirghiol să se apropie de acest sport.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii