Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:25 17 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

ACN-ul da patru miliarde pentru transportul angajatilor

ro

26 Jul, 2010 02:05 1490 Marime text
CNACN_-_ACN_sediu2.jpgCompania Naţională „Administraţia Canalelor Navigabile" a scos la licitaţie în urmă cu câteva zile un contract de 348.222 lei, fără TVA, care vizează achiziţionarea serviciului de transport rutier de persoane timp de un an, pe patru rute: Constanţa - sediul C.N.A.C.N. şi retur; Constanţa - ecluza Agigea şi retur; Constanţa - ecluza Ovidiu şi retur; ecluza Cernavodă - gară Cernavodă - gară Saligny şi retur.

Cei peste 400.000 de lei care vor intra în contul firmei care va prelua acest serviciu vor proveni din sursele proprii ale Companiei Naţionale. Ofertanţii trebuie să prezinte în oferta pe care o vor transmite, situaţii de raportare financiară la data de 31.12.2007, 31.12.2008 şi 31.12.2009, cifra medie anuală de afaceri pe ultimii trei ani, iar pentru a fi eligibili, aceştia trebuie să aibă o cifră medie anuală de afaceri egală sau mai mare decât 500.000 lei.

Cel care va câştiga concursul trebuie să prezinte dovada că poate îndeplini condiţiile legate de dotarea cu microbuze pentru transport. Agenţii economici trebuie să aibă un microbuz cu minim 44 de locuri, două de minim 20 de locuri, unul de 13 locuri şi încă unul de 17 locuri.

Garanţia de participare este de 3.500 de lei, iar data limită pentru depunerea ofertelor este 3 august, şedinţa de deschidere a ofertelor urmând a avea loc în aceeaşi zi. În caietul de sarcini este specificat faptul că preţul contractului nu se ajustează.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii