Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:36 19 08 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Primirea de către secretarul de stat pentru afaceri europene, George Ciamba, a delegaţiei Parlamentului croat

ro

17 Jun, 2014 14:04 727 Marime text
Secretarul de stat pentru afaceri europene, George Ciamba, a primit astăzi, 17 iunie 2014, o delegaţie a Parlamentului croat, condusă de Preşedintele Comisiei pentru politică externă, Milorad Pupovac.
Cu această ocazie, a fost subliniat nivelul foarte bun al relaţiei bilaterale, caracterizată, în ultima perioadă, printr-o intensificare a dialogului politico-diplomatic. Cele două părţi au exprimat voinţa comună de a menţine o dinamică ascendentă a contactelor bilaterale şi de a impulsiona dialogul la nivel înalt, secretarul de stat George Ciamba salutând, în acest sens, frecvenţa consultărilor parlamentare dintre cele două Legislative.
De asemenea, în cadrul discuţiilor, ambii interlocutori au agreat asupra necesităţii de a impulsiona cooperarea economică în vederea valorificării optime a potenţialului important de colaborare la nivelul celor două state, prin diversificarea schimburilor comerciale şi stimularea investiţiilor reciproce în diferite domenii.
În cadrul convorbirilor, partea croată a salutat cadrul legal de succes prin care autorităţile române asigură prezervarea identităţii culturale a minorităţilor, inclusiv a minorităţii croate. Secretarul de stat George Ciamba a reiterat, la rândul său, interesul pentru protejarea minorităţii române şi a comunităţii lingvistice istro-române din Croaţia, istro-româna fiind, în prezent, unul dintre dialectele limbii române pe cale de dispariţie din Europa.
Au fost abordate şi aspecte legate de cooperarea regională, cu accent pe evoluţia statelor din regiunea Balcanilor de Vest în apropierea acestora de UE, subliniind rolul important ce revine parlamentelor naţionale, alături de ceilalţi actori politici, în susţinerea obiectivului de integrare europeană şi a agendei de reforme necesare în acest scop. A fost reconfirmată susţinerea celor două părţi pentru parcursul european al acestor state, cu impact asupra securităţii şi stabilităţii în regiune, precum şi atenţia particulară pe care o acordă respectării principiilor şi valorilor europene.
Totodată, cu referire la vecinătatea estică, cele două părţi au avut un schimb de opinii cu privire la situaţia din regiune, în contextul situaţiei din Ucraina, partea română subliniind interesul pentru stabilitate şi predictibilitate pentru ţările din această parte a Europei. În context, secretarul de stat George Ciamba a reiterat susţinerea pentru semnarea AA/DCFTA cu Republica Moldova la 27 iunie 2014, respectând astfel calendarul deja stabilit pentru finalizarea procesului de asociere politică şi integrare economică cu UE şi a subliniat importanţa unei ratificări accelerate în toate statele membre.
Cei doi demnitari au abordat şi problematica securităţii energetice în context regional subliniind importanţa promovării interconectărilor regionale în domeniul energetic şi a diversificării surselor şi rutelor de aprovizionare energetică.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii