Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
16:28 29 05 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Prognoza meteo pentru weekend Vremea va fi rece şi ploioasă

ro

11 Sep, 2015 07:13 664 Marime text
 
Pentru următoarele zile, meteorologii au prognozat vreme rece şi ploioasă în mare parte din ţară. De duminică, însă, se va încălzi treptat şi se va arăta soarele.

Vineri, vremea va fi predominant închisă, iar valorile termice vor fi mai coborâte decât cele normale pentru această perioadă a anului în cea mai mare parte a ţării. Va ploua în Oltenia, Muntenia, sudul Transilvaniei şi în zonele de munte aferente, unde şi cantităţile de apă vor fi însemnate, depăşind pe arii restrânse 25...30 l/mp, iar în celelalte regiuni ploile se vor semnala local. Vântul va prezenta unele intensificări mai ales în sudul şi sud-estul ţării, precum şi în zonele montane. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 13 grade în depresiuni şi 25 de grade în Dobrogea.

Pe bucureşteni, vineri, îi aşteaptă vreme închisă şi rece pentru această perioadă. Temporar va ploua, mai abundent la începutul şi sfârşitul intervalului. Vântul va avea intensificări, cu viteze mai mari în timpul zilei, când va atinge la rafală 55 km/h. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 18 grade.

Sâmbătă, vremea se va menţine închisă în jumătatea de est a ţării, unde va ploua pe arii extinse, iar izolat se vor cumula cantităţi de apă mai însemnate. În restul teritoriului înnorările vor fi temporare, iar ploile, slabe cantitativ, se vor semnala local în Oltenia şi izolat în celelalte regiuni. Vântul va sufla slab şi moderat cu intensificări în sud-estul teritoriului şi pe crestele montane. Valorile termice se vor menţine mai scăzute decât cele normale în această perioadă, cu precădere în sud şi est. Astfel, temperaturile maxime vor fi cuprinse între 15...16 grade în Moldova şi în estul Transilvaniei şi 23 de grade în Banat.

Vremea se va menţine închisă şi rece pentru această perioadă şi în Bucureşti. Cerul va avea înnorări şi temporar va ploua, mai ales în prima parte a zilei. Vântul continuă să-şi facă simţită prezenţa, iar termometrele nu strâng peste zi mai mult de 18 grade.

Duminică, vremea se ameliorează, ploile se răresc, se arată soarele şi se încălzeşte uşor în toate regiunile. Câţiva nori se mai arată ziua în special în zonele montane unde izolat lasă ploi slabe. Vântul va rămâne mai intens numai în zona litoralului. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 19 grade în Bucovina şi estul Transilvaniei şi 26 de grade în vest şi sud-est.

În Bucureşti, vremea se va încălzi, valorile termice apropiindu-se de cele normale în această perioadă. Temperatura maximă va fi de 24...25 de grade. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat.

În primele zile ale săptămânii viitoare, vremea devine în general frumoasă şi va continua să se încălzească uşor în toată ţara. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 21 şi 28 de grade. Ploi slabe, izolate, sunt posibile cu precădere în regiunile nordice şi în zonele montane.

 

Ti-a placut articolul?

Comentarii