Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
05:16 20 09 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Constanța. Destul de frig acum. La noapte va fi și mai frig. Ce mai spun meteorologii

ro

05 Oct, 2016 06:14 2678 Marime text
Potrivit meteoplus, vremea va fi rece pentru aceastã dată, chiar deosebit de rece în vestul, centrul, nordul şi nord-estul teritoriului.
Cerul va fi temporar noros.

Va ploua în regiunile vestice, nordice şi centrale, unde punctiform se vor depãşi 15...20 l/mp, iar pe arii restrânse şi în restul teritoriului.
În zona de munte vor predomina ninsorile, iar precipitaţii sub formã de lapoviţã şi ninsoare ar putea sã mai aparã trecător şi în Dealurile de Vest, Maramureş, nordul Moldovei, precum şi în nordul şi estul Transilvaniei.

Vântul va avea intensificări în cea mai mare parte a ţării, îndeosebi în prima parte a intervalului şi va avea viteze mai mari în regiunile sud-vestice şi la munte, cu precădere la altitudinile mari, unde la rafală se vor depăşi 60...70 km/h.

Temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între 7 şi 17 grade, iar cele minime se vor situa între -3 grade în depresiuni şi 11 grade în nordul litoralului.

Noaptea, vor fi condiţii de brumă pe arii restrânse, îndeosebi în nordul şi centrul teritoriului.

Maxima zilei va ajunge la Constanța la numai 19 grade, iar cea a nopții va ajunge doar la8 grade.

Vor fi nori pe cerul litoralului dar nu va ploua.

La această oră sunt 11 grade la Cernavodă și Medgidia, 12 la Adamclisi și 13 la Mangalia și Constanța.

Sursa foto: ZIUA de Constanta.
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii