Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
10:23 26 09 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Intrevederea Primului-ministru Victor Ponta cu preşedintele Parlamentului Regatului Suediei, Urban Ahlin

ro

25 May, 2015 17:05 452 Marime text
Primul ministru Victor Ponta, împreună cu Președintele Camerei Deputaților Valeriu Zgonea, l-au primit astăzi, la Palatul Victoria, pe Preşedintele Parlamentului Regatului Suediei, Urban Ahlin

Premierul român a salutat dialogul politic dinamic dintre România și Suedia și buna cooperare și coordonare între cele două țări, atât în plan bilateral, cât și european.De asemenea, Premierul Victor Ponta a arătat că există numeroase puncte de convergenţă în politica externă unde cele două țări se coordonează pentru a consolida cooperarea la nivelul UE, un exemplu în acest sens fiind sprijinul angajat  pentru orientarea europeană a țărilor din vecinătatea estică.

În cadrul întrevederii au fost abordate și modalitățile prin care România și Suedia, la nivel guvernamental și parlamentar, pot sprijini reformele în diferite domenii și, totodată, parcursul european al Republicii Moldova. Premierul român a prezentat proiectele și sprijinul concret pe care România l-a acordat și continuă să-l acorde Republicii Moldova în ceea ce privește realizarea interconectării energetice, modernizarea infrastructurii de educație, domeniul cultural, reforma administrației etc. A arătat că susținerea Statelor Membre UE trebuie să continue, cu implicare financiară și expertiză, pentru a sprijini activ procesul de modernizare a Republicii Moldova.

Un alt subiect de discuție l-a reprezentat cooperarea bilaterală privind  incluziunea socială a cetățenilor români de etnie roma. Au fost prezentate măsurile adoptate de Guvern în acest domeniu, cu accent pe educație și protecție socială. A fost reiterată deschiderea Guvernului României de a coopera cu Suedia, mai ales în ceea ce privește sprijinirea autorităților locale din România pentru a implementa proiecte destinate acestei comunități.
 
Biroul de presă
 

 

Ti-a placut articolul?

Comentarii