Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:34 23 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

UPDATE Precizări. Sisteme informatice noi SPITVBL Constanţa cumpără imprimante şi calculatoare de la Elsaco Solutions (documente)

ro

16 Nov, 2015 00:00 2827 Marime text
„Este o tipologie a comiterii unor fapte de corupţie. Am sesizat că în multe dosare care privesc fapte de achiziţii publice sau licitatii trucate, există o relaţie între cei care deţin funcţii importante şi anumiţi oameni de afaceri. În anumite zone, în anumite oraşe, doar o anumită firmă caştigă întotdeauna licitaţiile, doar ea putea să cheltuiască banul public. În ultima perioadă, am observat că se interpun persoane apropiate funcţionarului public sau omului de afaceri, unii ştiu la ce sunt folosiţi, îşi folosesc conturile, anumite proprietăţi“, a declarat procurorul-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, într-un interviu acordat ziare.com.

Serviciul Public de Impozite, Taxe şi alte Venituri ale Bugetului Local (SPITVBL) a atribuit, prin licitaţie deschisă, un contract privind furnizarea de echipament informatic pentru sediul din strada Badea Cârţan nr. 3. Este vorba despre achiziţionarea unui computer de birou cu sistem informatic dedicat pentru business, monitor calculator tehnologie LED, diagonala 21,5 inch, imprimante laser monocrom - multifuncţionale, server de fişiere, sisteme de operare.

 
Valoarea fără TVA a fost estimată la 1.085.874,00 de lei. Valoarea totală finală a contractului este de 1.085.774 de lei. Criteriul de atribuire a contractului este „preţul cel mai scăzut“.
 
S-a primit o singură ofertă pentru acest contract din partea SC Elsaco Solutions SRL, care a și câștigat licitaţia. Firma Elsaco Solutions SRL are sediul social pe strada Cuza Vodă nr. 3, Botoșani. Ea a fost înfiinţată în 2001 și are un capital social de 500 de lei. Obiectul de activitate al firmei este bazat pe „activităţi de realizare a softului la comandă (software orientat client)“.
 
Asociaţii firmei sunt Doru Popa, având o cotă de participare la beneficii şi pierderi de 20% / 20%, Petru Parfenov, cu o cotă de participare la beneficii şi pierderi de 20% / 20%, Ovidiu Jitaru, cu o cotă de participare la beneficii şi pierderi de 20% / 20%, Valeriu Iftime, cu o cotă de participare la beneficii şi pierderi de 40% / 40%. Administrator este Doru Popa.
 
Firma nu este înregistrată cu niciun salariat, potrivit vrajitorul.eu. Elsaco Solutions avea în 2014 o cifră de afaceri de 15.362.995 de lei și datorii totale de 5.837.112 lei. În 30.09.2015, s-a început procedura de executare silită a firmei, din cauza unor datorii la stat din anii precedenţi.



UPDATE 22.12.2015


În urma materialului publicat în data de 16.11.2015, reprezentanții firmei Elsaco Solutions SRL au dorit să facă precizarea că societatea deține în prezent 32 de salariați și că, potrivit unui certificat de atestare fiscală emis de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Botoșani la data de 2 octombrie 2015, firma nu figurează în evidențele fiscale cu obligații de plată.
Înscrisurile transmise de SC Elsaco Solutions SRL pot fi consultate în secțiunea Documente.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii