De-ale iernii
Evenimentele iernii in Constanta
18:25 18 01 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Gigi Becali anunţă că vinde Steaua „Am făcut puşcărie din cauza fotbalului”

ro

17 Aug, 2015 08:08 680 Marime text
 
Înainte de a ajunge închisoare, Gigi Becali anunţa că Steaua va fi lăsată moşteniere nepoţilor. Acum, finanţatorul Stelei este dispus să o vândă pentru 10-20 de milioane de euro, scrie România TV. 

„Am făcut puşcărie din cauza fotbalului, ştiţi ceva? Nu îmi mai trebuie! Vreau să vând Steaua, aduceţi-mi cumpărător. Uite, anunţ public că eu, George Becali, vând echipa celui care îmi oferă 20 de milioane de euro, hai, poate 15 milioane de euro. Dacă o vor cei de la Clubul Sportiv al Armatei, le fac o reducere, le-o dau cu 10 milioane de euro", a spus Gigi Becali, potrivit România TV.

Latifundiarul din Pipera a lăsat de înţeles că dacă vinde echipa, o va face fără lotul de jucători. E a spus că banii investiţi de el sunt în fotbaliştii actuali şi că, dacă vrea să-şi recupereze investiţia, trebuie să-i vândă.

În plus, Gigi Becali a anunţat că lunar echipa îl costă câte un milion de euro. La sfârşitul anului 2011, conform declaraţiei de avere pe anul respectiv a patronului, Steaua avea datorii de aproximativ 14 milioane de euro la Becali. După ultimul raport financiar-contabil depus de club la Ministerul Finanţelor, Steaua nu ar mai avea nicio datorie la patron.

Gigi Becali a ajuns să preia echipa Stelei, după ce la finalul sezonului 2000-2001 i-a împrumutat cu anumite sume de bani pe Victor Piţurcă şi Viorel Păunescu. Aceştia sperau să câştige campionatul şi în anul următor şi astfel să-i înapoieze banii latifundiarului din Pipera, după participarea în Liga Campionilor.



Sursa: România TV
Sursa foto: ziuanews.ro

Ti-a placut articolul?

Comentarii