Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:40 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Sănătate Lăptişorul de matcă ajută la refacerea celulelor

ro

04 Jan, 2016 00:00 1835 Marime text
Lăptişorul de matcă este o substanţă secretată de glandele hipofaringiene ale albinelor şi este destinat ca hrană pentru regina matură şi pentru larvele albinelor, în primele trei zile de viaţă ale acestora. Este produs în cantităţi mici şi de aceea nu este unul dintre produsele apicole consumate pe scară largă încă din vechime. Lăptişorul de matcă conţine acetilcolină, substanţă ce are un rol crucial în procesul de transmitere a impulsurilor neuronale. De asemenea, este bogat în complexul de vitamine B şi conţine un număr de 17 aminoacizii, substanţe indispensabile în sinteza proteinelor. Din numărul total de aminoacizi, opt au fost identificaţi ca fiind esenţiali, deoarece nu pot fi sintetizaţi de organismul uman şi trebuie asimilaţi zilnic din alimentaţie. În lăptişorul de matcă se găsesc şapte aminoacizi esenţiali, şi anume: lizină, valină, leucină, izoleucină, metionină, fenilalanină şi treonină.

Pe lângă acestea, lăptişorul de matcă conţine şi un număr ridicat de săruri minerale, potasiu, calciu, fier, siliciu, magneziu, fosfor, glucide şi enzime. Reprezintă un supliment alimentar ce ajută în primul rând la întărirea imunităţii, la regenerarea celulelor şi la detoxifierea organismului. Lăptişorul de matcă reprezintă un tratament eficient împotriva stărilor depresive, în tratamentul pentru anorexie şi anemie. Totodată, contribuie la buna funcţionare a sistemului cardiovascular, îmbunătăţeşte memoria, creşte activitatea cerebrală, tratează eficient acneea şi alte probleme dermatologice, creşte nivelul hormonilor ce contribuie la fertilitatea femeilor.

Pe de altă parte, lăptişorul de matcă are numeroase întrebuinţări şi în domeniul frumuseţii. În acest sens, regenerează celulele tenului, stimulează producerea de colagen, hrăneşte tenul în profunzime, regenerează firul de păr şi stimulează creşterea acestuia.


 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii