Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
00:34 19 12 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Lumea Poeziilor Radu Gyr - Ştiu că sunt lut

ro

17 Apr, 2015 00:00 934 Marime text
Ştiu că sunt lut, dar nu ştiu cine
mi-a pus în piept albine stranii,
să-mi scoată mir din mărăcine,
din bălării, împărtăşanii.
Minunea mea se-ntamplă vie
din mofturi mici şi biete fleacuri…
Un colţ de-al meu e-o-mpărăţie,
o zi de-a mea răsfrânge veacuri.
De nu strâng mările în braţe,
prin câte-o baltă tot deretic
şi gheara mea tot stă să-nhaţe
din orice taină câte-un petic.
Şi dacă-ncălecat pe-o rază
ea nu mă urcă-n cer, încalte
de-o şchioapă-n aer tot cutează
peste coteţe să mă salte.
 

Despre Radu Gyr

Născut în anul 1905, la Câmpulung Muscel, Radu Gyr a fost un poet, dramaturg, eseist şi gazetar român, fiul actorului craiovean Coco Demetrescu.
 
Radu Gyr, pseudonimul literar al lui Radu Demetrescu, a fost membru de seamă al Mişcării Legionare şi conferenţiar la Facultatea de Litere şi Filosofie din Bucureşti. A debutat la vârsta de 14 ani, cu poemul dramatic „În munţi”, iar editorial, în anul 1924, cu volumul „Linişti de schituri”.
 
În decursul vieţii, a fost de mai multe ori laureat al Societăţii Scriitorilor Români. Radu Gyr a colaborat cu revistele „Gândirea”, „Gândul românesc”, „Sfarmă-Piatră”, „Revistă dobrogeană”, „Axa”, dar şi cu ziarele „Cuvântul” şi „Buna Vestire”. A scris şi poveşti pentru copii, semnând cu pseudonimul Nenea Răducu. După detenţia din timpul dictaturii regale a lui Carol al II-lea, unde a stat închis în lagărul de la Miercurea Ciuc, Radu Gyr a fost închis şi în timpul regimului lui Ion Antonescu.
 
În 1942, a publicat volumul „Poeme de război”, care a fost cenzurat. Trei ani mai târziu, regimul comunist l-a încadrat în „lotul ziariştilor”, fiind condamnat la 12 ani de detenţie politică. După ce a revenit acasă, a fost arestat din nou şi condamnat la moarte pentru poezia-manifest „Ridică-te Gheorghe, ridică-te Ioane”, considerată un mijloc de instigare la luptă împotriva regimului comunist. Pedeapsa cu moartea i-a fost comutată la 25 de ani de muncă silnică.

Ti-a placut articolul?

Comentarii