De-ale iernii
Evenimentele iernii in Constanta
06:43 29 03 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Zeci de hectare de teren, inundate în județul Maramureș

ro

21 Nov, 2015 18:38 565 Marime text
În jur de 36 de hectare de teren arabil, păşune şi fâneţe din mai multe localităţi ale judeţului Maramureş au fost inundate, astăzi, în urma ploilor.
 
„Sâmbătă, în judeţul Maramureş s-a instituit codul portocaliu, fiind inundate, din cauza ploilor, două hectare de teren arabil, zece hectare de păşuni şi fâneţe, a fost afectat DJ 171 A pe o porţiune de aproximativ un kilometru în localitatea Şieu. Au mai fost inundate 12 hectare de teren arabil şi 12 hectare de fâneţe în localităţile Giuleşti şi Berbeşti. În localitatea Crăciuneşti, se intervine pe albia râului Tisa pentru ridicarea unui dig de protecţie cu saci de nisip pentru protejarea staţiei de captare apă şi pompe, cu efective ale mai multor instituţii şi personal din cadrul comitetelor locale pentru situaţii de urgenţă. În zona Piatra, comuna Ruscova, se acţionează pentru aducerea la mal a două utilaje care au rămas în albia râului Tisa”, potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Maramureş, în zona Piatra, comuna Ruscova.
 
Reprezentanţii ISU Maramureş adaugă că, în municipiul Baia Mare, pompierii Detaşamentului „Căpitan Marchiş Adrian” au intervenit la decolmatarea a două podeţe, iar în Vişeu de Sus pompierii au fost solicitaţi să intervină pentru a evacua apa din subsolul inundat al unei case.
 
La nivel naţional, peste 2.500 de pompieri sunt pregătiţi să intervină în judeţul Maramureş şi în unele zone din Bihor, Cluj, Bistriţa-Năsăud şi Sălaj, aflate sub avertizare cod portocaliu de ploi, şi în cele 16 judeţe avertizate cu cod galben de ploi, ninsori şi viscol, notează antena3.ro.
 
Sursa foto: www.romanialibera.ro

Ti-a placut articolul?

Comentarii