De-ale iernii
Evenimentele iernii in Constanta
19:47 25 03 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Traian Băsescu, atac la Ponta pe Facebook „Vai de tine şi de clica ta!"

ro

03 May, 2015 14:50 582 Marime text
 
Traian Băsescu lansează critici dure la adresa premierului Victor Ponta, numindu-l „plagiator mincinos“. Mărul discordiei îl constituie ultimele declaraţii ale lui Ponta legate de absorbţia fondurilor europene.

Premierul Victor Ponta a declarat, într-un interviu, că absorbția de fonduri europene a crescut de la 7% la peste 53%, iar toate programele europene au fost deblocate.  „Acum avem și noul exercițiu financiar. Prioritatea mea în materie de fonduri este să facem de fiecare dată lucruri bune cu mijloace mai transparente, cu funcționari mai bine plătiți", a precizat Ponta. 

Traian Băsescu a taxat declaraţiile premierului, acuzându-l de „propagandă mincinoasă".

„Din barurile de prin Emirate, plagiatorul mincinos spune, citez: "Absorbția de fonduri europene a crescut de la 7% la peste 53%, iar toate programele europene au fost deblocate. Acum avem și noul exercițiu financiar".

Ce nu spune plagiatorul mincinos:

1. Cei 53% au fost absorbiţi în baza contractelor semnate în timpul lui Emil Boc.

2. În cei peste trei ani de mandat ai plagiatorului mincinos, nu s-a semnat nici un contract semnificativ pe banii europeni din cauza incompetenţei şi corupţiei "celui mai cinstit guvern".

3. Din cele 19 miliarde de euro alocate de UE pentru fondurile de coeziune (autostrăzi, căi ferate, regularizări de rîuri, calificare şi recalificare personal, modernizare spitale şi şcoli, anvelopare blocuri, creare locuri de muncă etc) sub conducerea plagiatorului mincinos, ţara va pierde aproximativ 7 miliarde de euro, pentru că "cel mai cinstit guvern" se teme de DNA.

4. După ce ascunde că incompetenţa şi corupţia actualului guvern vor face ca România să piardă cel puţin 7 miliarde euro la sfîrşitul acestui an, plagiatorul mincinos ne povesteşte cît de bine va folosi banii din noul exerciţiu financiar al UE.

Păi, măi mincinosule, dacă acum DNA-ul te împiedică să cheltuieşti banii pe care îi ai la dispoziţie pînă la sfîrşitul anului, cum crezi că nu te va încurca de anul viitor încolo? Chiar speri să desfiinţezi DNA-ul pentru a da dezlegare la bani europeni clientelei corupte?

De trei ani, plagiatorul şef al ţării mizează totul pe propaganda mincinoasă, bine susţinută de învăţăceii turnătorului Felix de la A3 şi de ai mai tînărului urmaş ai turnătorului, Sebastian Ghiţă de la RoTV. Vai de tine şi de clica ta, cînd românii vor înţelege cît i-ai minţit", a postat Traian Băsescu pe Facebook. 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii