Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:53 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Va fi reluată imunizarea copiilor cu vaccinul hexavalent

ro

20 Jan, 2016 19:43 1581 Marime text
 
Ministerul Sănătății (MS) a ajuns la o înțelegere cu distribuitorii vaccinului hexavalent, astfel că, începând de săptămâna viitoare, va fi reluată imunizarea copiilor cu acest vaccin, în cadrul Programului Național de Imunizare.
 
Într-un comunicat de presă, cei de la Ministerul Sănătăţii informează că distribuitorul va asigura un necesar de 107.300 de doze, care vor ajunge la direcțiile de sănătate publică pentru a fi distribuite cabinetelor medicale în vederea continuării procesului de imunizare.
Potrivit MS, în conformitate cu acordul-cadru existent, până la sfârșitul acestui an, producătorul trebuie să mai pună la dispoziția Ministerului Sănătății 500.000 de doze de vaccin.
 
Conform calenarului, vaccinul hexavalent va fi utilizat pentru recuperarea copiilor nevaccinați, precum și pentru vaccinarea de rutină a nou-născuților. "Recuperarea la vaccinare se va realiza, sub coordonarea direcțiilor de sănătate publică județene și a municipiului București, prin cabinetele medicilor de familie", precizează MS în comunicatul citat.
 
Vaccinul hexavalent este un preparat utilizat pentru profilaxia specifică a difteriei, tetanosului, tusei convulsive, haemophilus, hepatitei B și poliomielitei și se administrează gratuit în calendarul național de imunizare al Ministerului Sănătății.
 
Ministerul Sănătății subliniază că disfuncționalitățile înregistrate la livrarea vaccinului s-au datorat imposibilității producătorului de a produce și livra acest produs în timp util, în această situație aflându-se mai multe state, atât la nivel european, cât și mondial.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii