Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
07:00 23 09 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Un primar, reținut pentru că a condus fără permis

ro

02 Sep, 2015 19:01 558 Marime text
 
Un primar din județul Mehedinți a fost reținut, astăzi, după ce a fost prins de polițiști în timp ce conducea un microbuz școlar, fără să aibă permis auto, informează romanialibera.ro. 

Edilul și-a motivat gestul spunând că a plecat pentru a face anumite verificări tehnice. 

Primarul din comuna Dîrvari, Vasile Ologu, aflat la volanul unui microbuz școlar care aparține primăriei, a fost oprit, astăzi, pe DJ 562, de agenți de la Formațiunea Rutieră din cadrul Poliției Vânju Mare, potrivit reprezentanților Poliției Județene Mehedinți.  

În urma controlului documentelor, polițiștii au stabilit că primarul nu are permis de conducere, el declarând că a plecat cu autovehiculul pentru a face anumite verificări tehnice.

Oamenii legii au întocmit un dosar penal pe numele edilului, pentru conducere fără permis și abuz în serviciu.

Vasile Ologu a fost reținut pentru 24 de ore, fiind dus în arestul Poliției Județene Mehedinți. El va fi prezentat, joi, Judecătoriei Drobeta Turnu Severin, cu propunere de arestare preventivă.

Vasile Ologu se află la primul mandat de primar, el candidând din partea PDL. Ulterior, edilul a precut la PSD.



Sursa: romanialibera.ro
Sursa foto: b1.ro

Ti-a placut articolul?

Comentarii