Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:48 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

La Mănăstirea Prislop Un bărbat a profanat mormântul părintelui Arsenie Boca

ro

13 Jun, 2015 08:35 3100 Marime text
 
Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru profanare de morminte după ce măicuţele de la Mănăstirea Prislop au descoperit, în această dimineaţă, că mormântul părintelui Arsenie Boca, din cimitirul Mănăstirii, a fost săpat azi noapte, fiind făcută o groapă de 2,4 metri lungime, un metru lăţime şi adâncă de 50 de centimetri. Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Hunedoara, Laura Bradu, spune că există deja un suspect ce urmează a fi audiat. Potrivit unor surse judiciare, suspectul principal de care aminteşte Laura Bradu, este un bărbat din Maramureş, cunoscut cu boli psihice.
Mănăstirea Prislop a ajuns loc de pelerinaj pentru românii din toate colţurile ţării, ea identificându-se cu personalitatea părintelui Arsenie Boca. Oamenii vin pe tot parcursul anului la Prislop, pentru a se ruga. Cei mai mulţi credincioşi ajung aici în 28 noiembrie, ziua de pomenire a părintelui Arsenie Boca, dar şi cu ocazia unor sărbători religioase. Arsenie Boca s-a născut în 1910, iar pentru convingerile sale a fost arestat, torturat de fosta Securitate şi apoi alungat de la mănăstire în timpul regimului comunist. Părintele Arsenie Boca a murit în 28 noiembrie 1989 şi nu a fost canonizat de Biserica Ortodoxă Română. 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii