Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
08:33 26 05 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Șoferul lui Gabriel Oprea este audiat de procurori

ro

27 Oct, 2015 15:04 507 Marime text
Șoferul care conducea mașina în care s-a aflat vicepremierul Gabriel Oprea în seara accidentului este audiat, astăzi, de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București în dosarul în care se efectuează cercetări privind moartea polițistului Bogdan Gigină.
 
Potrivit unor surse judiciare citate de Agerpres, la Parchet a venit și aghiotantul lui Gabriel Oprea. Până în prezent, procurorii au audiat persoane care aveau cunoștință despre împrejurările concrete în care s-a produs incidentul, respectiv polițiștii din coloană și cei aflați în intersecție, muncitorii care efectuau lucrările de reparații, precum și alți martori oculari aflați în zonă.
 
Totodată, au fost solicitate Ministerului Afacerilor Interne, Inspectoratului General al Poliției Române și Direcției Generale de Poliție a Municipiului București actele normative interne care reglementează cadrul general de constituire a coloanelor oficiale, actele interne emise cu privire la coloana oficială din care făcea parte lucrătorul de poliție decedat, precum și date cu privire la componența coloanei la momentul incidentului.
 
Sursa foto: observator.tv

Ti-a placut articolul?

Comentarii