Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
11:27 13 12 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Sfaturi pentru cei care merg la moaştele Sfintei Parascheva

ro

09 Oct, 2015 20:45 643 Marime text
Sărbătoarea Sfiintei Parascheva va fi prăznuită miercuri, pe 14 octombrie, iar în aceste zile, sute de mii de credincioşi merg la Iaşi, pentru a se ruga.
 
În fiecare an, în perioada hramului Sfintei Parascheva, Unităţile de Primire Urgenţe din Iaşi se aglomerau cu credincioşi cărora li se făcea rău în timp ce aşteptau cu orele ca să se închine la racla cu moaştele Sfintei Parascheva. Medicii de urgenţă din Iaşi se aşteaptă ca şi în acest an să trateze credincioşi din toată ţara veniţi să se închine la Cuvioasa Parascheva, potrivit adevarul.ro.
 
Pentru a preveni problemele medicale, specialiştii recomandă să se respecte câteva reguli simple cu privire la îmbrăcăminte, alimentaţie, medicaţia şi modalităţi de reacţie atunci când apare o urgenţă. Pentru  că noaptea temperaturile se pot apropia de zero grade, este bine să aveţi haine mai groase şi să evitaţi imobilizarea prelungită. Mâncaţi măcar o gustare cu cel puţin câteva ore înainte de a vă aşeza la coada de la mitropolie. -i lăsaţi neînsoţiţi pe cei cu probleme de ordin psihologic sau psihiatric. Nu întrerupeţi tratamentul pentru bolile pe care le aveţi, precum si cele cardiace sau metabolice, doar pentru a putea participa la pelerinaj, pentru a nu le agrava sau complica evoluţia. Sunati la 112 când nu vă puteţi încadra rapid într-un anumit tip de patologie (cardiacă, digestivă etc) pentru că, în absenta unui spital regional de urgenţă, cu toate specialităţile necesare, vă puteti trezi că înlocuiţi pelerinajul de la moaşte cu un pelerinaj pe la mai multe spitale din Iaşi.
 
Sursa foto: Adevărul

Ti-a placut articolul?

Comentarii