Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
02:07 30 05 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Şeful demisionar al ANRP, George Băeşu, reclamă un sistem absurd

ro

02 Mar, 2015 19:41 473 Marime text
Șeful ANRP, George Băeșu, a declarat, azi, după întâlnirea de la MJ, că orice președinte ar urma să vină la conducerea instituției s-ar afla în culpă, adăugând că nu o să aducă bani de acasă pentru plata amenzilor, în condițiile în care nimeni nu poate să explice unde este greșeala.
 
"Eu am fost încă de vineri dimineață la domnul prim-ministru cu demisia. Domnul prim-ministru mi-a zis să mă gândesc și să-i aduc un memoriu în care să explic de ce se întâmplă acest lucru. Azi am adus acest memoriu și domnul prim-ministru a întrebat: cine rămâne la ANRP? Și am vorbit cu colegii vicepreședinți. Niciunul dintre ei doi nu vrea aceste probleme, pentru că acele 150 de procese care există acum se referă la președintele instituției, nu la George Băeșu. Orice președinte vine de mâine este în situația (...) să fie în culpă", a afirmat el.
 
Totodată, Băeșu a precizat că el a înregistrat împreună cu memoriul și demisia sa și a adăugat că nu exclude o eventuală sesizare la CEDO.
 
El consideră că se face o mare nedreptate și a explicat că reprezentanții MJ au apreciat că atunci când s-a stabilit ca ei să fie amendați nu a existat un element foarte important — culpa lor ca persoane care au condus și care iau decizii.
 
George Băeșu a menționat că la sfârșitul anului trecut au putut să facă plățile și oamenii nu au mai cerut sancționarea.
 
"Acum, în schimb, avem un text de lege care spune că instanța din oficiu se sesizează atunci când nu este executată obligația și de abia atunci stabilește amenda. În situațiile în care au creat problema cu care ne confruntăm, noi deja ne-am executat obligația, în sensul că persoanelor din acele dosare deja le-am emis titlurile de despăgubire. Cu toate acestea, au apărut două hotărâri de instanță în care ni se stabilesc niște amenzi pentru perioade anterioare, una e din 2012 până în 2014. Atenție, în 2012 era în efectivitate o OUG aprobată de Guvernul Ungureanu prin care ANRP, în speță Comisia Centrală pentru stabilirea despăgubirilor, cum se numea, nu avea voie să emită titluri. Inclusiv pentru această perioadă, acum se solicită plata unei amenzi pe zi de întârziere", a susținut el.
 
Președintele ANRP a mai spus că nu a calculat nimeni amenzile și că cei de la MJ susțin că acestea nici nu ar mai putea fi solicitate.
 
Înainte de întâlnire, ministrul Justiției, Robert Cazanciuc, a declarat că o să analizeze ce reclamă ANRP, și anume dacă este vorba de o problemă de lege în vigoare sau de interpretare, de practică neunitară.
 
"Dacă se pune problema de o interpretare neunitară a legii sau ar fi nevoie de o intervenție nouă normativă pentru a clarifica anumite lucruri. Important este ca activitatea ANRP să nu fie blocată. Premierul m-a rugat să discut cu cei din conducerea ANRP și să găsim o soluție. Trebuie să vedem ce invocă instanțele de judecată, să vedem de ce se emit asemenea amenzi și o să vedem dacă e o chestiune de atacat la o altă instanță sau ANRP și instanțele interpretează diferit același text de lege", a susținut Cazanciuc.

Sursa: agerpres.ro

Ti-a placut articolul?

Comentarii