Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
10:26 22 08 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

S-a decis suspendarea din funcţie a directorului sucursalei CNE Cernavodă. Cine îi ia locul

ro

19 Feb, 2016 18:07 1304 Marime text
SN Nuclearelectrica SA (“SNN”) informează că Direcţia Naţională Anticorupţie-Serviciul Teritorial Constanţa a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale pentru cinci persoane din cadrul CNE Cernavodă şi luarea măsurii controlului judiciar pe o durata de 60 de zile, pentru Directorul Sucursalei CNE Cernavodă şi Directorul Economic al CNE Cernavodă.
 
Ancheta preliminară a DNA a avut în vedere acţiuni sau inacţiuni legate de modul de atribuire a unui contract cadru de servicii de protecţie fizică şi monitorizare încheiat în 2008, concluziile anchetei DNA făcând referire la eludarea legislaţiei în domeniul atribuirii contractelor de achiziţie publică şi a legislaţiei speciale în domeniul încheierii şi derulării contractelor ce necesită autorizaţii speciale din partea Oficiului Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat (ORNISS).
 
În acest context, astăzi, conducerea SNN a decis suspendarea din funcţie a Directorului Sucursalei CNE Cernavodă şi a Directorului Economic al CNE Cernavodă pe durata aplicării măsurii controlului judiciar.
 
Faţă de celelalte persoane cu privire la care s-a pus în mişcare acţiunea penală, SNN va acţiona în conformitate cu prevederile Codului Muncii.
 
În vederea asigurării continuităţii activităţii, conducerea SNN a decis că Marian Şerban, Directorul Centralei CNE Cernavodă, să preia atribuţiile funcţiei de Director al Sucursalei CNE Cernavodă şi Titina Holobiuc să preia atribuţiile funcţiei de Director Economic în cadrul CNE Cernavodă.
 
Marian Şerban a ocupat până în prezent funcţia de Director de Centrală CNE Cernavodă Unităţile 1 şi 2, coordonând direcţia de producţie, direcţia tehnică, departamentele de control lucrări, radioprotecţie, securitate nucleară şi monitorizare performanţe pentru ambele unităţi nucleare. Marian Şerban are o experienţă de peste 30 de ani în industria nucleară, ocupând funcţii de conducere pe perioada punerii în funcţiune a ambelor unităţi ale CNE Cernavodă. Marian Şerban este absolvent al Facultăţii de Fizică Tehnologică şi deţine un doctorat în Inginerie industrială.
 
Titina Holobiuc este economist de profesie şi are o experienţă de 31 de ani în domeniul financiar-contabil, coroborat cu specificul industriei nucleare. Titina Holobiuc este absolventă a Academiei de Studii Economice, Facultatea de Finanţe Contabilitate.

Faptele constatate de ancheta DNA nu au afectat şi nu vor afecta în niciun fel securitatea nucleară, operarea centralei şi/sau asigurarea tuturor celorlalte funcţii suport aferente activităţii de baza, compania desfăşurându-şi activitatea în conformitate cu obiectivele asumate.

Ti-a placut articolul?

Comentarii