Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:50 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Promoția 1981 a Academiei Navale - 35 de ani de la absolvire. Cei mai cunoscuți din generație. Cine a fost șeful de promoție

ro

08 Sep, 2016 02:01 7612 Marime text
Potrivit unui anunț postat pe Facebook/Asociaţia Absolvenţilor Academiei Navale Mircea cel Bătrân, pe 9 septembrie, se organizează reunirea promoției 1981, la 35 de ani de la absolvire, a Facultății de Marină Militară.
 
Programul va fi unul tradițional: între orele 10.00 și 14.00 se va striga catalogul și se va organiza întâlnirea cu profesorii după care se va vizita academia.
Nu știm ce se va face timp de cinci ore dar, la ora 19.00, este organizată agapa la restaurnat.

Convocarea este făcută de comandorul în rezervă Gheorghe Sasu.

Printre cei mai cunoscuți de noi, cu scuzele de rigoare de am omis pe cineva, dar putem face adăugirile necesare, se află contraamiralul (r) dr. Corneliu Bocai, fost șef al Instrucției și Doctrinei în Statul Major al Forțelor Navale, comandor (r) Petrică Ivan, fost purtător de cuvânt al Statului Major al Forțelor Navale, comandorul (r.) prof.dr.ing. Constantin Maraloi, comandorul Vergil Moraru, fost commandant al Centrului de Scafandri, comisarul șef Niculae Ocheană, fostul șef al Biroului de Combatere a Infracționalității Transfrontaliere din IJPF, actualmente Garda de Coastă.
 
Iată în continuare lista completă a absolvenților din anul 1981:
         
Facultatea de Navigație
Sectia Militara - ZI         
Nr.crt  Numele si prenumele        
1 ARHIRE CONSTANTIN-DANIEL      
2 AVADANEI NICOLAE-DAN           
3 BANARU VASILE     
4 BANCIU NICU  
5 BARDAN MARIAN       
6 BATA CONSTANTIN       
7 BOCAI CORNELIU        
8 BOIERU IOAN   
9 BRAGARU PETRE-EMIL       
10 BRINZA DUMITRU       
11 BUCUROIU GEORGICA       
12 CALIN ION             
13 CATEIA CONSTANTIN      
14 CHIRIC IONEL 
15 CHIRITA VALERIU      
16 CIOBANU DAN           
17 COMAN COSTEL        
18 CONSTANTINESCU IOAN       
19 CRACSNER CONSTANTIN-EDMOND      
20 CRISTEA DUMITRU          
21 CURTDEDE NURAN              
22 DOBRIN VIOREL      
23 DODE NELUTU             
24 DRAGOMIR ION           
25 FELEA MIHAI  
26 FIERBINTEANU MARIAN       
27 GHEORGHE COSTEL            
28 GHEORGHITA SANDEL        
29 GOICEANU DUMITRU          
30 GOLEA POMPILIU      
31 GONT ION         
32 HUS TEODOR       
33 ICHIM SORINEL      
34 IVAN PETRICA       
35 IVANOV VASILE      
36 LEICA AUREL       
37 MARALOI CONSTANTIN      
38 MARICA NICOLAE   
39 MATEI DORU-LIVIU      
40 MATEI LUCIAN            
41 MIRCEOIU VALENTIN      
42 MITACHE DUMITRU         
43 MOCANU RADU            
44 MODORCEA IULIAN      
45 MORARU VERGIL         
46 MUNTEANU ADRIAN     
47 NADRAG DUMITRU       
48 NAUM DUMITRU          
49 OCHEANA NICULAE      
50 OLTEANU ION ZI 
51 OLTEANU LIVIU       
52 ONTELUS ROMULUS      
53 ORASANU DAN-ALFREDO      
54 PAL IONEL        
55 PINTEA NICOLAE      
56 PREDA LIVIU      
57 PROFIROIU ADRIAN       
58 PULBERE CORNEL       
59 RADULESCU TUDOR-VASILE      
60 ROSCA DRAGOS-DUMITRU        
61 SANDU GHEORGHE-IULIAN        
62 SASU GHEORGHE   
63 SECUIU OCTAVIAN      
64 SERBAN IOAN-RADU      
65 SPIRIDON IONEL           
66 STAN ION         
67 STERIE LUCIAN      
68 STOIAN ENUS     
69 TACHE RADU       
70 TIGAU MIRELA       
71 TRUTA IOAN        
72 URUCU PETRE      
73 VITAN ION           
74 ZAHARIA ION.       
 
Facultatea de Electromecanica Navala

Sectia Militara - ZI         
Nr.crt         Numele si prenumele   Forma       
1 APETROAIE DINU       
2 ARVAT NICULAE      
3 BISTEA ION          
4 DAN SEBASTIAN-MIRCEA -  Sef de promotie
5 IONESCU TOMA          
6 LUCA DUMITRU           
7 NICOLAE EMILIAN  
8 NICOLAU MARIUS-DORU      
9 PARCHISANU TUDOREL     
10 POPA CONSTANTIN    I     
11 ROSU DANUT-IONEL        
12 RUSU ADRIAN 
13 SERBAN EUGEN       
14 STANCIU MARIAN-NICOLAE      
15 STANIMIR ION               
16 STEBINGAR VALENTIN       
17 SURUGIU MIHAI-GEORGE.I      
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii