Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
03:59 26 07 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Ponta „Transnistria e parte a Moldovei, abordarea echilibrată a Guvernului de la Chișinău va duce la rezolvarea problemei”

ro

29 Aug, 2015 09:58 526 Marime text
 
Premierul Victor Ponta a declarat că Transnistria este parte a Republicii Moldova și că abordarea echilibrată a Guvernului de la Chișinău va conduce la rezolvarea problemei transnistrene, scrie Agerpres.

„În ceea ce privește Transnistria, am avut câteva lucruri pe care le-am spus mereu. Cel mai bine știu cei de la Chișinău ce trebuie făcut, pentru că dacă dăm noi sfaturi de la București, nu iese bine. Doi, Transnistria este parte a Moldovei și nu se poate niciodată discuta altfel decât în termeni fundamentali și de principiu. Și cred că această abordare echilibrată a Guvernului de la Chișinău în care, practic, cetățenii moldoveni de pe partea cealaltă a Nistrului iată că au acuma avantajul pașapoartelor unei țări, Republica Moldova, care călătorește fără vize, avantajele Acordului de asociere la Uniunea Europeană și alte lucruri. Adică eu cred că o abordare echilibrată, dar în același timp respectând principiile va duce mai devreme sau mai târziu la rezolvarea problemei. N-o să se rezolve niciodată atât timp cât Transnistria va funcționa așa, ca o părticică a Federației Ruse într-o țară independentă cum e Moldova. Și dacă România respectă independența Molodovei cu atât mai mult ar trebui să o respecte Federația Rusă și toți ceilalți vecini ai săi", a declarat premierul, într-un interviu la postul de televiziune Publika TV, întrebat cum vede situația din regiunea separatistă transnistreană. 


Sursa: Agerpres
Sursa foto: epochtimes-romania.com

Ti-a placut articolul?

Comentarii