Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
12:41 26 05 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Pietonii pot fi amendaţi, chiar dacă traversează pe trecere semnalizată prin marcaj și indicator

ro

27 Mar, 2016 11:56 89818 Marime text
Marian Godina, poliţistul pamfletar, spune, pe contul său de socializare, că pietonii pot fi amendaţi, chiar dacă traversează pe trecere semnalizată prin marcaj și indicator. Într-o postare recentă, poliţistul spune că a sancționat un pieton, deși acesta traversase pe trecere semnalizată prin marcaj și indicator. „L-am sancționat pentru că a traversat fără să se asigure“, mai spune Marian Godina.
 
Iată textul integral postat de poliţist pe contul său de socializare
 
„Am primit numeroase mesaje din partea brașovenilor în care mi se cerea o părere în legătură cu numărul mare de accidente rutiere ce au avut loc în ultima perioadă în municipiul Brașov, accidente în care pietoni au fost loviți în timp ce se aflau în traversarea străzii pe trecerea de pietoni. Am o părere însă ea nu trebuie să fie interpretată ca fiind una oficială din partea Poliției Brașov. E opinia mea, a unui polițist rutier și știu că îmi va aduce multe critici dar mi-o asum și nu mă las de obiceiul de a spune exact ce am în cap. Am postat mai demult un text în care relatam cum am sancționat un pieton, deși acesta traversase pe trecere semnalizată prin marcaj și indicator. L-am sancționat pentru că a traversat fără să se asigure.
Mai pe românește, s-a aruncat pe trecere ca în piscină. Articolul de lege pe care l-am invocat lasă loc de interpretări gramaticale. El sună cam așa: Articolul 72, alin. 3 din OUG 195/2002 : Traversarea drumului public de catre pietoni se face perpendicular pe axa acestuia, numai prin locurile special amenajate si semnalizate corespunzator, iar in lipsa acestora, in localitati, pe la coltul strazii, NUMAI DUPĂ CE S-AU ASIGURAT că o pot face fara pericol pentru ei si pentru ceilalti participanti la trafic. Virgulele sunt exact așa cum le-am pus mai sus. Unii înțeleg că trebuie să te asiguri doar când treci pe la colțul străzii, în lipsa trecerilor de pietoni, eu am înțeles că trebuie să te asiguri indiferent pe unde ai trece, chiar și pe trecere. Procesul-verbal nu a fost contestat, așa că nu știu cum ar interpreta un judecător. Postarea de pe Facebook mi-a adus chiar și o reclamație la IPJ Brașov, o persoană sesizând că polițistul Marian Godină îi defavorizează pe pietoni.
Lăsând la o parte articolele de lege, cred că e mai mult decât normal să te asiguri când te angajezi în traversarea străzii, chiar și pe trecerea de pietoni. Nu știu care sunt statisticile oficiale, dar eu, în cariera mea de polițist rutier, am fost la mult mai multe accidente cu pietoni accidentați pe trecere, decât la accidente cu pietoni loviți traversând aiurea prin loc nepermis. De ce oare? E lesne de înțeles: cei care traversează printre mașini, aiurea, deși încalcă legea și se expun mult mai tare la accidente, se asigură temeinic. Acum sper să nu înțeleagă cineva că încurajez traversarea prin locuri nepermise! Am spus de multe ori asta: e foarte probabil, ca în timp ce mă aflu în mijlocul unei intersecții, dirijând traficul, să fiu lovit de vreo mașină. Acolo sunt apărat doar de atenția mea și de o vestă verde, reflectorizantă. Pot fi lovit de vreun șofer neatent, beat, adormit, bolnav, drogat, fără frâne etc. Dar niciodată nu voi fi lovit în calitate de pieton traversând pe trecerea de pietoni. Asta e imposibil. Chiar nu are cum. Mă asigur mereu temeinic și nu traversez până nu văd că mașinile sunt oprite. Dacă au oprit cele de pe benzile 1 și 2, mă aștept ca pe banda 3 să vină Dorel, așa că aștept până apare și Dorel și văd că oprește.
Am prioritate, DA. Dar cu ce o să mă încălzească prioritatea aia pe patul de spital??? Sau mai rău, cu ce o să mă ajute dacă pe crucea mea o să scrie "Aici odihnește cel ce a avut prioritate"? Când traversați pe trecere, închipuiți-vă că treceți calea ferată. Asigurați-vă cât e nevoie și dacă vedeți că Dorel nu prea mai poate opri...mai așteptați. Până și semaforul are culoarea galbenă înainte de a apărea roșu, pentru a-i da timp șoferului să oprească. Pășiți ușor pe trecere, uitându-vă spre șoferul care se apropie și nu vă continuați deplasarea până nu se oprește. Dați-i galben înainte de roșu! În legătură cu permisele de conducere reținute pe această temă, vă asigur că polițiștilor rutieri din Brașov nu li se poate reproșa nimic, au răspuns la acest fenomen reținând grămezi de permise șoferilor ce nu acordă prioritate pietonilor. Mai nou, au fost instalate denivelări pentru reducerea vitezei la aproape toate trecerile de pietoni. Nu vreau să comentez prea mult această soluție, pe mine unul mă enervează rău acele denivelări, dar dacă unii nu pot fi determinați altfel să încetinească în apropierea trecerilor, prefer să "moară" amortizoare decât oameni. Poate că niște semafoare cu buton ar fi mai indicate. Dar și dacă traversezi strada pe verde poți fi lovit. Rămân totuși la părerea că cea mai bună soluție e ca pietonii să se asigure temeinic și să nu considere trecerea de pietoni un loc în care devin invincibili“.
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • beno 14 Aug, 2016 03:26 Cam tarziu dar acum am constatat ca esti printre putinii politisti care i-si asuma raspunderea de organ constatator si interpreteaza personal textul de lege spre deosebire de alti colegi ai tai care sunt doar purtatori de camere (operatori :):)) si care nu au capacitatea de a distinge asa ceva sau nu au curajul sa decida . In curand sper ca vor fi legate camerele de pe mcv direct la imprimanta pt a fi absolviti complet de sarcini ca le e prea greu sa gandeasca. Ce nu inteleg de ce se mai trec la rubrica organ constatator in procesul verbal daca tot nu constata ei nimic - ar trebui sa fie trecut aparatul seria.... Sunt profund dezamagit de asemenea colegi ... A si era sa uit : nu poti cita la rubrica descrierea faptei din pv exact textul de lege, trebuie adaptat la situatie; "pietonii" nu reprezinta aceeasi situatie ca si "pietonul" angajat in traversarea strazii... Am vazut contestatie castigata cu o filmare efectuata cu camera personala din auto ...dar nu toti au bani de camere si de plimbat la Instante:(:(:(
  • Eden 17 Jul, 2016 15:48 In sfarsit o parere pertinenta din partea unui politist . Da , stiu , ca sofer raspunzi si pentru viata pietonilor dar sunt atat de multe necunoscute . Plus ca nici Einstein nu a putut sa schimbe legile fizice . Cu 20 la ora daca mergi si ai o masina de 2,3 tone nu se opreste instant cand ai pus frana . Doar daca ai masina pe senile . Suprafata de contact cu solul este prea mica si greutatea prea mare. In multe zone ai vizibilitate poate 10 suta din normal , iar majoritatea pietonilor traverseaza cu ochii in jos in telefon ! Dragii mei viata este cea mai pretioasa , nu conteaza cine are dreptate , 4 ochi sunt mereu mai buni ca 2 , si va pieton e imposibil sa nu vezi o cutie de 10 ori mai mare ca tine . Plus ca tu te poti opri , te poti feri de o masina . Stilul kamikaze trebuie oprit si ar trebui sanctionati poate si penal ca fac tentative de a baga pe unii soferi in puscarie. Sau macar amenzi drastice si la pietoni .
  • Costică 16 Jul, 2016 19:17 Nu sunt de acord cu tâmpeniile de denivelări care pot îngreuna trecerea mașinilor de salvare sau pompieri dar pe cei suferinzi sau operați chiar de ani de zile apar probleme la hopuri din strada
  • andrei 16 Jul, 2016 10:34 In romania pietonul asteapta 5 minute pana opreste un sofer la trecerea de pietoni. In Olanda soferii iti acorda prioritate inainte sa pasesti pe trecere.
  • Cristi 16 Jul, 2016 08:36 Orice şofer trebuie să reducă viteza în apropierea unei treceri de pietoni, astfel încat şi dacă un pieton nebun care plonjează pe trecere şă poată să opreascā vehicolul fără probleme. Sunt artere pe care oricăt ai sta să te asiguri, nu poți trece. Trafic aglomerat şi viteză de nu poți vedea nici ce te-a lovit în caz că îndrazneşti să pui sfios, vârful piciorului pe trecere. Genul acela de treceri pe care nu le poți parcurge decât cu un lansator de rachete pe umăr...
  • Alex Manoila 15 Jul, 2016 20:24 Erm ... este OBLIGATIA legala a pietonului sa se asigure. De ce ... DACA VINE O AMBULANTA?? (un pieton a fost calcat in constanta de o ambulanta cu semnalele sonore SI luminoase active). Inafara de asta, eu sunt obligat sa reduc viteza la trecere, adica sa zicem la 30 la ora... daca tu sari pe trecere, brusc, chiar crezi ca pot opri in orice situatie? Pentru a evita astfel de cazuri LEGEA PREVEDE CLAR CA TREBUIE SA TE ASIGURI INAINTE DE A TE ANGAJA IN TRECERE IN LOCURILE MARCATE.
  • Valentin 15 Jul, 2016 12:23 Ce spuneți de Dorel care oprește pana în trecere, apoi când traversezi, ambalează și pleacă stergandu-te cu aripa mașinii? Am făcut reclamație împotriva lui Dorel pentru ăsta și nu știu ce s-a facut împotriva lui...totuși, mă feresc de atunci sa mai traversez pana nu mă asigur ca toate mașinile sunt oprite pe sensuri...
  • Nelu 15 Jul, 2016 11:58 De acord, totuși pietonii nu dau vreun examen de pieton, așa ca le revine șoferilor grija mai mare la treceri. Am fost surprins ca șofer de pietoni care s-au răzgândit pe trecere si s-au intors brusc înapoi, de pietoni alergând pe trecere sau de bicicliști calare. Toți aceștia ar trebui sancționați. Iar ca șofer, niciodată nu ar trebui sa ai viteza mai mare pe banda 2 decât vehiculul de pe banda 1 in dreptul trecerii. Celălalt șofer ar putea sa adapteze viteza in așa fel încât sa treacă prin spatele pietonului care traversează chiar atunci, dar in același timp îți obturează vizibilitatea si nu știi ca de după mașină îți va apărea brusc in fata. Fara evenimente domnilor si doamnelor. Keep going Godina (Y)
  • pieton si sofer 15 Jul, 2016 07:31 Sunt de acord cu d-l polițist, trecerea de pietoni nu e loc sacru pentru pietoni. Rămân uimit când vad pietoni ca nici măcar nu întorc privirea sa se asigure ci doar sar în sosea. Nu vreau sa dramatizez dar mașina e mijloc pentru deplasare sau mijloc de ucis, și asa ar trebui sa privească lucrurile atât pietonii cat și șoferii. Sancțiuni aspre ar trebui aplicate șoferilor care parchează pe trecerile de pietoni sau cu 5 m înainte dar și primăriile care amenajează loc de parcare sub 5 m distanta de la trecerea de pietoni
  • fara nume 14 Jul, 2016 15:16 Sint cutotul de acord cu cele spuse de domnul politist.Eu sunt sofer si trebuie respectati pietonii si regulile de circulatie,insa majoritatea pietonilor considera zebra sfinta si rezervata pentru ei.Nu odata vin in fuga sau vorbind la telefon si nu se uita nici in stanga nici in dreapta ci traverseaza expunindu-se la accidente