Peste 350 de imigranți au încercat să intre în țară pe la frontiera verde
Peste 350 de imigranți au încercat să intre în țară pe la frontiera verde
29 Oct, 2016 13:17
ZIUA de Constanta
2239
Marime text



În toate cazurile au fost contactate autoritățile de frontieră ale statului vecin în vederea cercetării în comun a evenimentelor și punerii în aplicare a acordului de readmisie.
IGPF reamintește că, din luna august, la Poliția de Frontieră Timișoara s-a pus în aplicare planul de menținere și asigurare a unui grad sporit de securizare a frontierei de stat în zona de sud-vest a României în scopul contracarării și combaterii fenomenului migraționist.
Polițiștii de frontieră desfășoară misiuni comune cu 50 de lucrători din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Timiș și Grupării de Jandarmi Mobile Timișoara, precum și cu lucrători de la Inspectoratul de Poliție Județean Timiș.
De asemenea, beneficiază și de sprijinul a 22 de echipe canine, cu 24 de instructori, de la Centrul Chinologic Sibiu, care execută misiuni de supraveghere și intervenție în zona de competență a Sectoarelor Poliției de Frontieră Moravița, Deta, Cruceni și Jimbolia, atât pe timp de zi, cât și pe timp de noapte.
Măsurile de securizare a frontierei au ca scop combaterea fenomenului migraționist direct la frontieră prin asigurarea unei prezențe vizibile a echipelor mixte la frontiera de stat, subliniază IGPF.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii