Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:17 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Peste 25 000 de oameni au ieşit în stradă în Chişinău pentru a cere unirea cu România

ro

16 May, 2015 16:17 1150 Marime text
Zeci de mii de oameni au mărșăluit astăzi, la Chișinău, pentru a cere Unirea cu ţara noastră. În fața ambasadei României, manifestanții au solicitat președintelui României, Klaus Iohannis, și clasei politice de la București, să urgenteze demersurile pentru apropierea decisivă a celor două state românești. Participanții la manifestația de amploare au lansat un apel și către Statele Unite ale Americii, în fața ambasadei de la Chișinău. Aceștia au cerut, în limba engleză, sprijin pentru realizarea procesului de Reunificare. ,,Ni s-a spus să cerem Unirea și o vom avea. Astăzi, în această Piață istorică, cerem înfăptuirea Unirii. Nimic nu mai poate împiedica realizarea acestui act”, a declarat Elena Podoleanu, reprezentantul Platformei Unioniste Acțiunea 2012. ,,Este pentru prima dată după 25 de ani când ieșim în stradă atât de mulți pentru Unire. Opțiunea noastră nu mai poate fi neglijată. Suntem o adevărată forță și glasul nostru devine din ce în ce mai puternic”, a precizat Anatol Ursu, reprezentantul Mișcării Civice Tinerii Moldovei. Mâine, o parte din protestatarii din Piață vor merge la Prut pentru a cere și acolo anularea interdicției cetățeanului român George Simion. Plecarea va avea loc la ora 16:00 din Piața Marii Adunări Naționale, iar manifestația la vama Leușeni se va desfășura de la la ora 18:00. Deși erau așteptate violențe, conform instituțiilor din Chișinău, niciun incident notabil nu a avut loc. Următorul eveniment major al unioniștilor va avea loc pe 5 iulie sub forma unei Mari Adunări Naționale. Până atunci, ei au ales să creeze o coaliție din toate asociațiile civice, numită Blocul Unității Naționale (BUN). În alegerile locale din 14 iunie, BUN va propune tuturor candidaților la funcția de primar să își asume „Pactul penru Unire, Pactul pentru Europa” care prevede apropierea decisivă de localitățile și statul de peste Prut.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii