Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:02 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Percheziţii domiciliare în Constanţa Tineri, cercetaţi de poliţişti pentru furt calificat

ro

09 Oct, 2015 10:05 927 Marime text
 
În urma investigaţiilor efectuate, în cazul unui furt din locuinţă, poliţiştii Biroului Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei municipiului Constanţa, i-au identificat pe F. L. N., de 16 ani şi C. C.,  de 18 ani, ambii din municipiul Constanţa, bănuiţi de comiterea faptei.
 
Astfel, ieri, poliţiştii de investigaţii criminale cu sprijinul celor din cadrul Secţiei 4 Poliţie şi al luptătorilor Serviciului Acţiuni Speciale au efectuat două percheziţii la domiciliile celor doi, recuperând o parte din bunurile reclamate ca sustrase (un televizor).
 
Din cercetări a reieşit că, aceştia, în perioada 25 - 30 decembrie 2014, prin modul de operare „chei potrivite“, ar fi sustras dintr-o locuinţă situată în municipiul Constanţa, pe bulevardul  I.C. Brătianu, două televizoare LCD şi alte obiecte de uz casnic.
 
Cercetările continuă faţă de cei doi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.
       
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii