Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
10:06 23 05 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Oficial Ministerul a anunțat modalitatea prin care se vor recupera orele din această săptămână!

ro

12 Jan, 2017 21:12 3664 Marime text
Recuperarea orelor din perioada 9-13 ianuarie, când sunt suspendate cursurile din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile, se realizează până la sfârşitul anului şcolar, fiind vorba de ore de evaluare, şi nu de predare, a explicat, pentru News.ro, secretarul de stat pentru învăţământ preuniversitar din Ministerul Educaţiei, Liviu Pop.

La rândul său, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti a spus, pentru News.ro, că nota privind suspendarea cursurilor a fost aceeaşi pentru toate unităţile, de stat sau private, în contextul în care, pe reţelele de socializare, a circulat informaţia că şcolile şi grădiniţele private ar fi primit o adresă în care li s-ar fi atras atenţia că, dacă nu suspendă cursurile, vor fi sancţionate.

„Profesorii pot programa recuperarea orelor până la sfârşitul anului şcolar. Este vorba despre ore de evaluare şi nu de predare", a spus Liviu Pop.

Întrebat dacă inspectoratele au trimis note privind suspendarea cursurilor către toate unităţile de învăţământ, atât din sistemul public, cât şi privat, Liviu Pop a spus că este vorba de toate unităţile autorizate provizoriu sau acreditate. 

„Vorbim de toate unităţile de învăţământ din reţeaua Ministerului Educaţiei, de stat sau private, autorizate provizoriu şi acreditate. Despre conţinutul notelor către şcoli trebuie să vorbiţi la inspectoratele şcolare", a adăugat secretarul de stat. 


Sursa foto: rfi.ro

Ti-a placut articolul?

Comentarii