Năvodărean, condamnat la 21 de ani de închisoare
Năvodărean, condamnat la 21 de ani de închisoare
11 Apr, 2012 18:23
ZIUA de Constanta
1298
Marime text
George Donciu, de 29 de ani, din oraşul Năvodari, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii omor calificat, a fost condamnat la 21 de ani de închisoare. Potrivit anchetatorilor, la data de 20 iulie 2011, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, în locuinţa acesteia din oraşul Năvodari, Donciu a ucis-o, cu premeditare, pe victima Fănica Stanciu, în vârstă de 66 de ani, pe care a lovit-o în mod repetat cu un băţ, cu pumnii şi picioarele, apoi s-a urcat cu genunchii pe pieptul acesteia şi i-a provocat nu mai puţin de 34 de fracturi costale şi ruptură de stern, leziuni incompatibile cu viaţa. Victima agresiunii a fost abandonată în locuinţă într-o stare precară, iar la data de 23 iulie 2011 i-a fost găsit în apartament cadavrul, intrat deja în stare de putrefacţie.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii