Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:28 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Moțiunea simplă pe tema Transelectrica, respinsă de Camera Deputaților

ro

03 Jun, 2015 14:56 982 Marime text
Moțiunea simplă „PSD curentează banul public - bonusuri uriașe, contracte cu dedicație și secrete de stat la Transelectrica", inițiată de PNL, a fost respinsă astăzi de plenul Camerei Deputaților, fiind înregistrate 191 voturi „împotrivă", 107 „pentru" și 16 abțineri, informează Agerpres.

Liberalii îi cereau, în moțiune, ministrului Economiei, Mihai Tudose, să ia decizii radicale pentru a scoate compania Transelectrica „de sub influența PSD".

Potrivit semnatarilor moțiunii, companiile de stat, în special cele din domeniul energiei, au devenit în mandatul de premier al lui Victor Ponta „anexe" ale partidului condus de acesta, prin care „sunt alimentate firmele și buzunarele prietenilor politici ai guvernării PSD-iste".

Inițiatorii susțineau că, votând această moțiune, deputații vor da un semnal serios că Transelectrica trebuie să iasă din sfera „de influență toxică a PSD-ului" și îl vor obliga pe ministrul Economiei să ia decizii „responsabile" și „radicale", prin care compania să nu mai fie locul în care sunt satisfăcute „câștigurile clientelei PSD-iste", respectiv „orgoliile politice de moment", sacrificându-se astfel interese majore de politică energetică.

Ministrul Economiei, Mihai Tudose, a declarat, la dezbaterea moțiunii, că Transelectrica este o companie cu adevărat importantă, cu management performant, așa cum apreciază și reprezentanții instituțiilor financiare internaționale.

Potrivit ministrului Economiei, profitul net al Transelectrica a fost, în 2014, de 358 milioane de lei, față de 9,6 milioane lei în 2010 și 110 milioane lei în 2011. Dividendele pe care Transelectrica le-a plătit la stat în 2014 s-au cifrat la 120 milioane lei, față de 5 milioane lei încasate în 2010 când ministrul Economiei era Ion Ariton.




Sursa: Agerpres
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii