Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
05:44 27 05 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

UPDATE 1. Acţiune de protest la Bucureşti Miting cu sute de angajaţi ai Portului Constanţa, joi, în Capitală

ro

24 Mar, 2015 10:17 1266 Marime text
Protestele din Portul Constanţa se mută, pentru o zi, în Bucureşti. Joi, 26 martie, începând cu ora 11.00, aproape 500 de angajaţi ai Portului Constanţa vor protesta, pentru prima dată, alături de patronat, în faţă sediului Ministerului Transporturilor, anunţă reprezentanţii Organizaţia Patronală “Operatorul Portuar”.
 
Protestatarii au mai multe revendicări, dar principalul motiv al demonstraţiei este cererea de demitere a actualei conduceri a Companiei Naţionale care administrează Portul Constanţa - CN APMC. De asemenea, portuarii solicită Ministerului Transportului şi guvernului să intervină pentru rezolvarea urgenţă a problemelor pe care aceştia le-au supus atenţiei în nenumărate rânduri prin intermediul unor scrisori şi memorandumuri.
 
Mitingul este autorizat până la orele 15.00 şi este organizat de Organizaţia Patronală “Operatorul Portuar” şi Federaţia Naţională a Sindicatelor Portuare (FNSP).

UPDATE 1, ora 16.35

Compania Naţională „Administraţia Porturilor Maritime” SA Constanţa consideră că acţiunile în forţă ale Organizaţiei Patronale „Operatorul Portuar” împreună cu Federaţia Naţională a Sindicatelor Portuare nu reprezintă o atitudine rezonabilă în contextul în care solicitările şi obiectivele lor se referă la situaţii şi proiecte nefinalizate, aflate în diferite stadii de derulare, se arată într-un comunicat remis cotidianului ZIUA de Constanţa.

„Menţionăm că atât Organizaţia Patronală «Operatorul Portuar» cât şi Federaţia Naţională a Sindicatelor Portuare au fost invitate să îşi spună punctul de vedere pe temele puse în discuţie, invitaţiile la dialog fiind refuzate de cele mai multe ori.
 
Referitor la solicitările pe care le susţin cele două organizaţii facem următoarele precizări:
 
- Master Planul Portului Constanţa este un proiect în derulare, iar conform caietului de sarcini nu este un document restrictiv şi obligatoriu. Organizaţia Patronală „Operatorul Portuar” şi Federaţia Naţională a Sindicatelor Portuare au participat vineri, 20 martie 2015, la prezentarea livrabilului „Strategia de dezvoltare a Portului Constanţa”, realizată de consultantul Asocierea „Ernst&Young – Inros Lackner”, prilej cu care reprezentanţii celor două organizaţii au comunicat consultantului punctele lor de vedere.
 
- Politica tarifară a CN „APM” SA Constanţa este transparentă, operatorii economici fiind notificaţi şi invitaţi la două runde de negocieri, în condiţiile stipulate în contracte, referitor la actualizarea tarifului de utilizare a domeniului portuar. Reamintim faptul că tarifele portuare practicate de CN „APM” SA nu au fost actualizate din 2007, iar o parte semnificativă din costurile şi cheltuielile suportate de companie în vederea menţinerii standardelor de securitate şi siguranţă necesare desfăşurării activităţilor în incinta portuară sunt recuperate din acest tarif. În plus, actualizarea tarifului de utilizare a domeniului portuar se va face treptat.
 
- Perioada de criză economică la care face referire Organizaţia Patronală „Operatorul Portuar” când vine vorba de tarife portuare nu s-a oglindit însă în rezultatele financiare ale celor mai mulţi agenţi economici din port, aceştia raportând profituri considerabile. Apreciem că nici creşterea chiriilor nu va afecta brutal calculele financiare ale societăţilor din port. Conform calculelor CN „APM” SA Constanţa, impactul pe care creşterea chiriilor, de la 0.05 euro/metru pătrat la 0,08 euro/metru pătrat, l-ar avea asupra cheltuielilor operaţionale ale operatorilor reprezentativi este cuprins între 0,03% şi 2,06%. Astfel, impactul mediu este de 0,8%, la nivelul cheltuielilor operaţionale din anul 2013.
 
- CN APM SA Constanţa a demarat încă din anii trecuţi procedura de subconcesiune a infrastructurii portuare în Portul Constanţa, în concordanţă cu HG nr.80/2008. Procedura este în derulare, fiind dependentă de contextul legislativ actual.

Totodată, precizăm că în acest conflict , Organizaţia Patronală «Operatorul Portuar» nu  reprezintă întreaga comunitate portuară, iar cei care protestează în faţa sediului companiei provin de la 4 sau 5 companii din port. În acelaşi context, Federaţia Naţională a Sindicatelor Portuare are în prezent circa 2.500 membri, faţă de 17.831 persoane angajate în acest moment pe platforma portuară.
 
Sindicatul din CN APM, reprezentativ la nivelul companiei, nu participă la proteste şi nu face parte din Federaţia Naţională a Sindicatelor Portuare.
 
Urmărim cu interes evoluţia protestului, consemnând de la începerea acestuia modificarea pe parcurs a revendicărilor: de la  dezacordul cu modul de elaborare a Master Planului Portului Constanţa şi nemulţumirea legată de tarife, la demiterea conducerii CN APM SA“, se arată în comunicatul citat.  


Citeşte şi 

Demiterea conducerii CN APMC, soluţia dată de Operatorul Portuar pentru deblocarea activităţii economice din Portul Constanţa

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Carla 25 Mar, 2015 12:13 CNAPM considera ca actiunile protestatarilor nu sunt rezonabile pentru ca proiectele nu sunt finisate? Pai daca erau finisate nu mai puteai sa schimbi nimic, e clar! Normal ca oamenii astia incearca sa schimbe lucrurile inainte sa se puna stampili si semnaturi pe documente, nu? Asa trebuie facut si in viata! Sa previ lucrurile rele inainte sa se intample...logic vorbind