Ziua Dobrogei, 139 ani
14 noiembrie 1878 - 14 noiembrie 2017
09:43 22 10 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Mihai Lupu, deputat PNL de Constanţa „Guvernul Ponta a făcut tot cum a vrut și iată că a reușit să fie trimis acasă“

ro

24 Mar, 2015 13:32 1065 Marime text
Deputatul PNL Mihai Lupu, susţine, în cadrul unei declaraţii politice remisă redacţiei sub titlul „Guvernul Ponta prins din nou de Comisia Europeană cu lecția neînvățată!“ faptul că a atras atenţia cu privire la problemele identificate în documentul Master Planului General de Transport. 

„Deși, în Parlamentul României, Comisia pentru transport și infrastructură, al cărei președinte sunt, a insistat în cadrul întâlnirilor avute cu reprezentanții Ministerului Transporturilor, ca Master Planul General de Transport să fie foarte bine corelat cu recomandările anterioare ale Comisiei Europene până a-i fi prezentat acesteia, și am atras atenția de nenumărate ori asupra problemelor identificate și a lacunelor din documentul prezentat de către minister, din păcate, Guvernul Ponta a făcut tot cum a vrut și iată că a reușit să fie trimis acasă, și de această dată, ca să-și corecteze greșelile, precum elevul prins, din nou,  cu lecția neînvățată!“, a precizat Mihai Lupu.

Astfel, Comisia Europeană ne-a subliniat că Master Planul nu poate fi „dat bun de tipar" pentru finanțare, având în continuare nevoie de modificări, deoarece există încă probleme nerezolvate, «fiind necesare eforturi suplimentare» din partea Guvernului Ponta pentru îmbunătățirea acestui document strategic pentru țara noastră. Cred că este limpede pentru toată lumea faptul că eforturile ar fi putut fi făcute de către reprezentanții Guvernului încă de anul trecut, dacă ar fi dorit realmente ca România să se prezinte în fața Comisiei Europene cu un document bine făcut, de nerefuzat, iar prioritizarea investițiilor propuse ar fi fost în concordanță cu cerințele anterioare ale Comisiei, astfel încât strategia de implementare a proiectelor de infrastructură să fie pusă în acord cu sursele de finanţare, cu ordinea de implementare a obiectivelor şi cu împrumutul public de 7 miliarde euro aprobat recent de Guvernul Ponta“, a mai adăugat deputatul PNL.

Mai mult decât atât, Comisia Europeană atrage atenția și asupra faptului că România riscă să pună în pericol ținta de deficit bugetar cu acest împrumut și cere asigurări clare că acest lucru nu se va întâmpla.

„Există încă unele probleme nerezolvate pentru care sunt recomandate eforturi suplimentare de îmbunătățire a Master Planului. Acestea privesc concentrarea pe criterii limitate și obiective de stabilire a priorităților, luând în considerare performanțele economice și apartenența proiectelor la rețeaua TEN-T Core. Autoritățile române vor reflecta asupra modului de a încorpora mai bine aceste observații în Master Plan“, a susținut doamna Sophie Dupin de Saint-Cyr, Purtătorul de cuvânt al DG REGIO, în urma consultărilor de la Bruxelles cu reprezentanții Guvernului Ponta“, a mai precizat Lupu.

„Din punctul de vedere al membrilor Comisiei pentru transport și infrastructură din Camera Deputaților s-a pornit prost încă de la început în fundamentarea acestui Master Plan, deoarece indicatorii economici care au stat la baza stabilirii criteriilor de constituire a acestui document strategic pentru România au fost superficiali și fără nicio legătură cu nevoile reale de dezvoltare ale țării noastre.
Consider că ați eșuat practic în misiunea de a oferi României o viziune stabilă și coerentă de dezvoltare a infrastructurii pe termen mediu și lung, lucru care va influența negativ  statutul nostru atât în regiune, cât și în fața decidenților europeni. Vă întreb în acest caz, domnilor guvernanți, câte variante finale mai aveți de gând să prezentați Comisiei Europene?! Cum au fost respectate, domnilor din PSD, criteriile de bază ale Master Planului, dacă nici a cincea oară, în decurs de aproape doi ani, Guvernul Ponta nu a putut veni în fața Comisiei Europene cu un document care să poată fi agreat, având în vedere că acesta reprezintă totuși strategia noastră de transport pentru anii 2014-2020, iar noi riscăm, prin bâlbâielile nesfârșite ale guvernelor dumneavoastră, ca nici la jumătatea acestui an să nu avem unda verde pentru finanțare, dat fiind faptul că  nu respectați cerințele europene?!“, a conchis Mihai Lupu.
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii