Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:24 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ludovic Orban s-a retras din cursă Află cine își dorește șefia PNL

ro

28 May, 2014 16:12 1932 Marime text
La început săptămânii conducerea PNL în frunte cu președintele Crin Antonescu și-a dat demisia. Primul care și-a anunțat renunțarea la funcția de prim-vicepreședinte al partidului a fost Klaus Iohannis, iar apoi, la câteva ore a urmat demisia lui Crin Antonescu. În aceeași zi, prim-vicepreședintele Ludovic Orban a precizat că va candida pentru șefia PNL.

Astăzi, în cadrul unei ședințe, senatorul liberal Ioan Ghișe a declarat, potrivit Hotnews, că Ludovic Orban și-a retras candidatura pentru șefia PNL, anunț care a fost făcut în ședința conducerii partidului. De asemenea, Ghișe a mai menționat că  și-a depus candidatura pentru șefia PNL. Și Klaus Iohannis s-a înscris în lupta pentru conducerea partidului, lucru pe care primarul Sibiului l-a și confirmat.

„Astăzi, în deschiderea Delegației Permanente, am anunțat că voi candida la șefia PNL. Am cerut o derogare de vechime pentru a fi in aceasta pozitie, cred ca reactia colegilor a fost una foarte buna, in concluzie ne pregatim pentru Congres", a anuntat miercuri primarul Sibiului, Klaus Iohannis.

Congresul PNL urmează să aibă loc în perioada 28-29 iunie.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii