Ziua Dobrogei, 139 ani
14 noiembrie 1878 - 14 noiembrie 2017
16:50 21 10 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Ion Țiriac vinde turneul ATP de la București

ro

09 Mar, 2016 17:29 608 Marime text
 
Astăzi, proprietarul turneului ATP de la București, Ion Țiriac, a declarat, că între 16- 24 aprilie 2016 se dispută ultima ediție, el dorind să vândă această competiție, în condițiile în care nu se va mai juca pe terenul central de la Arenele BNR din București. Turneul se va disputa la Arenele BNR, însă doar pe terenurile secundare.
 
„Vreau să mulțumesc Băncii Naționale a României pentru faptul că ne-a lăsat să jucăm edițiile precedente pe această arenă. Este o proprietate privată, aceasta este situația. Acum, terenul central nu se mai poate folosi, din diverse motive, iar noi o să putem organiza turneul pe celelalte suprafețe de teren. În aceste condiții, turneul se vinde. Pe vremea mea, tenisul se juca gratuit. Acum nu se mai poate. Priviți la Hagi ce a putut să facă în doar câțiva ani. Deci, dacă este voință, se poate”, a spus Ion Țiriac, la conferința de presă, notează agerpres.ro
 
„În curând, va începe ediția cu numărul 21 și ediția numărul 15 de care mă ocup. Îmi pare rău că până acum niciun jucător român de tenis nu a reușit să își înscrie numele pe lista câștigătorilor la turneul de simplu. În ediția 2016 nu vom mai face un meci demonstrativ, așa cum s-a organizat în mod tradițional la ultimele ediții, pe Arena Centrală”, a precizat Bogdan Enoiu, director McCann Bucharest. 



Sursa foto: fanatik.ro

Ti-a placut articolul?

Comentarii