Ziua Dobrogei, 139 ani
14 noiembrie 1878 - 14 noiembrie 2017
17:11 21 10 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Hotărâri privind aplicarea Legii pensiilor militare de stat

ro

10 Mar, 2016 22:40 1445 Marime text
Guvernul a aprobat în ședința de astăzi două hotărâri privind pensiile militare de stat și atribuțiile, organizarea și funcționarea caselor de pensii sectoriale din MApN, MAI și SRI.
 
„În noul context legislativ, aplicabil de la 1 ianuarie 2016, se impune adoptarea normelor pentru aplicarea prevederilor art. 121 din Legea 223/2015 privind pensiile militare de stat pentru a reglementa modalitatea restituirii sumelor reprezentând diferențele între cuantumurile pensiilor cuvenite pentru luna decembrie 2010 și cele stabilite în baza legislației adoptate ulterior (Legea 119/2010 și OUG 1/2011, aprobată prin Legea 165/2011, cu modificările și completările ulterioare). Se respectă, astfel, principiul specific dreptului asigurărilor sociale de menținere în plată a cuantumului mai avantajos al pensiei, în ipoteza recalculării acesteia ca urmare a modificării cadrului legal", se arată într-un comunicat citat de Agerpres.
 
Executivul menționează că, odată cu integrarea sistemului pensiilor militare de stat în sistemul public de pensii, persoanele beneficiare de pensii militare în temeiul cadrului normativ anterior datei de 1 ianuarie 2011 s-au regăsit în imposibilitatea identificării documentelor care dovedesc veniturile obținute în activitatea profesională cu prilejul recalculării pensiei.
 
În ceea ce privește hotărârea privind atribuțiile, organizarea și funcționarea caselor de pensii sectoriale din MApN, MAI și SRI, Executivul arată că se impunea, în noul context legislativ, stabilirea atribuțiilor, organizării și funcționării caselor de pensii sectoriale din cele trei instituții ''pentru a răspunde mai bine solicitărilor pensionarilor militari.
 
Sursa foto: romaniatv.net

Ti-a placut articolul?

Comentarii