Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
11:51 24 07 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Guvernul reorganizează Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Creșterea Ovinelor şi Caprinelor – Palas

ro

19 Sep, 2016 15:20 621 Marime text
Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Creșterea Ovinelor şi Caprinelor – Palas,  din Constanța, se reorganizează ca instituție publică, cu personalitate juridică, în subordinea Academiei de Științe Agricole şi Silvice „Gheorghe Ionescu- Şişeşti”, stabilește o hotărâre adoptată astăzi de Executiv.
 
Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Creșterea Ovinelor şi Caprinelor - Palas  va fuziona prin absorbție cu Stațiunea de Cercetare – Dezvoltare pentru Creşterea Ovinelor şi Caprinelor – Bilciurești, judeţul Dâmbovița, Stațiunea de Cercetare – Dezvoltare pentru Creșterea Ovinelor şi Caprinelor – Reghin, judeţul Mureş şi Stațiunea de Cercetare şi Producţie pentru Creşterea Ovinelor – Ruşeţu, judeţul Buzău, care se desființează.
Actul normativ stabilește patrimoniul noii unitățI, rezultată din fuziune, obiectul de activitate, sursele de finanțare, organele de conducere ale institutului.
 
Patrimoniul Institutului de Cercetare – Dezvoltare pentru Creșterea Ovinelor şi Caprinelor – Palas, nou înființat, va fi constituit din bunuri imobile din domeniul public şi privat al statului, precum şi din bunuri proprii preluate, în administrare, de la cele trei unități de cercetare. Astfel, institutul va administra terenuri aflate în domeniul public al statului cu suprafață totală de 1.533,38 ha, conform inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului înregistrat la Ministerul Finanțelor Publice. Institutul, împreună cu Academia de Științe Agricole şi Silvice „Gheorghe Ionescu-Șișești” şi Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, vor efectua lucrări de cadastru şi publicitate imobiliară în termen de 180 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei hotărâri.
 
Finanțarea activităților institutului se realizează din venituri proprii şi din subvenții acordate de la bugetul de stat prin bugetul Academiei de Științe Agricole şi Silvice „Gheorghe Ionescu- Şişeşti”.
 
De asemenea, Institutul de Cercetare – Dezvoltare pentru Creşterea Ovinelor şi Caprinelor – Palas beneficiază prin alocare directă de fonduri pentru proiecte de interes naţional strategic de lungă durată şi pentru conservarea şi valorificarea resurselor genetice vegetale şi animale, se arată într-un comunicat al Guvernului.

Ti-a placut articolul?

Comentarii