Ziua Dobrogei, 139 ani
14 noiembrie 1878 - 14 noiembrie 2017
01:00 21 10 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Google și-a deschis primul magazin

ro

11 Mar, 2015 23:28 624 Marime text
Grupul Google și-a deschis primul magazin pe o arteră comercială din Londra, Tottenham Court Road, renumită pentru spațiile sale cu specific tehnologic, în care vizitatorii pot să „zboare" pe deasupra planetei, să creeze diverse logouri pe pereți și să urmărească filme, informează dailymail.co.uk, citat de incont.ro. 
 
Spre deosebire de magazinele obișnuite, cel al grupului Google propune vizitatorilor și clienților o serie de activități inedite, permițându-le să testeze telefoane și tablete Android, laptopuri Chromebook și alte produse. 
 
Magazinul londonez, amenajat într-o incintă administrată de Currys PC World, prezintă și câteva asemănări cu multe magazine Apple, întrucât produsele sunt expuse pe rafturi, iar angajații sunt întotdeauna în apropiere, dispuși să ofere clienților toate informațiile de care aceștia au nevoie. 
 
În noul magazin Google, care și-a deschis porțile pentru public astăzi, clienții vor putea să folosească un ecran uriaș denumit „Portal" pentru a „zbura" deasupra oricăror regiuni de pe Glob.  Ei vor putea să se ghideze în această călătorie virtuală cu ajutorul unei tablete și al aplicației Google Earth. 
 
Clienții vor putea să își exprime și abilitățile artistice pe „Doodle Wall", un perete pe care spray-urile digitale pot fi utilizate pentru a crea diverse logouri Google și alte tipuri de desene. 
 
Instalându-se într-un Chromecast Pod, vizitatorii pot să vizioneze filme din platformă online Google Play Movie și videoclipuri de pe YouTube prin intermediul unui gadget Chromecast care convertește orice televizor într-un smart set. 
 
Pot de asemenea să testeze cele mai noi modele de tablete și ceasuri inteligente. Multe dintre acestea sunt produse din gama Android Wear, precum Moto 360 și LG Gwatch R.


Sursa: incont.ro

Ti-a placut articolul?

Comentarii