Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
06:39 23 05 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Diseară, contramanifestație la mitingul Antena 3. "Cerem să nu mai fim sfidați și batjocoriți"

ro

19 Feb, 2016 17:27 967 Marime text
În această seară, de la ora 19.00, va avea loc o contramanifestație la mitingul organizat de Antena 3, în Piaţa Universităţii. Evenimentul a fost anunţat pe Facebook şi se numeşte „Antena 3 nu e deasupra legii - Liberă exprimare, nu liber la hoție!". Până la această oră, 350 de utilizatori susţin că vor participa.
 
Iată mesajul postat în descrierea evenimentului:
 
„Veniți alături de noi VINERI SEARA pentru a cere evacuarea legală a televiziunilor grupului Antena din clădirile pe care le ocupă fără drept de un și jumătate, pentru respectarea hotârârilor judecătorești și pentru o țară în care aplicarea legii nu e la cheremul oligarhiei.
 
Am asistat săptămâna aceasta la un spectacol grotesc: indivizi care trebuiau de mult să fie în pușcării, cocoțați pe cele mai înalte funcții ale statului, au făcut un front comun pentru a împiedica aplicarea legilor și hotărârilor justiției. De la tribuna Senatului ne dau lecții despre Constituție și drepturi fundamentale, în realitate ei având un singur scop: apărarea cu orice preț a mașinăriei de propagandă înființată cu bani furați, fără de care și-ar pierde vizibilitatea, puterea politică și chiar libertatea. Sunt aceiași oameni care votează cu nesaț cele mai sinistre legi Big Brother și de limitare a dreptului de exprimare, aceiași oameni care apără corupții, îi ung cu mir și care fac zid împotriva justiției. Atunci când ANAF-ul trebuie să ia bani de la cetățenii obișnuiți și să-i dea clasei politice pentru a fi irosiți și furați, nu există milă; în schimb, când e vorba să recuperăm măcar o sutime de procent din cât au furat, cu o incredibilă perioadă de grație de 18 luni, clasa politica urlă: ABUZ ! Dau ultimatumuri premierului Cioloș, singurul care a dat dovadă de hotărâre și verticalitate, să blocheze aplicarea legii, șantajându-l chiar cu moțiunea de cenzură !
 
Nu cerem închiderea Antena 3 (...) Ce ne revoltă e că infractorii și măscăricii se întâlnesc la șezători într-o clădire ce nu e a lor, ci a noastră, a românilor. Cerem să nu mai fim sfidați și batjocoriți în fiecare seară! Imobilele trebuie vândute prin licitație sau închiriate pe piața liberă la preț maxim, nu rezervate televiziunilor de propagandă.
 
Știm că relocarea unui post de televiziune se poate face în câteva zile în caz de forță majoră, nu durează în nici un caz 18 luni. Emisia Antenelor poate deci continua din alte imobile private (...) Libertatea de exprimare nu se exercită pe bani furați!".

Sursa foto: realitatea.net (Fotografia are scop ilustrativ)

Ti-a placut articolul?

Comentarii