Decizia privind scoaterea de sub control judiciar a preşedintelui CJC, Nicuşor Constantinescu, amânată
Decizia privind scoaterea de sub control judiciar a preşedintelui CJC, Nicuşor Constantinescu, amânată
16 Jun, 2014 11:59
ZIUA de Constanta
2125
Marime text
Astăzi, judecătorul Corneliu Bogdan Ion Tudoran, din cadrul Curţii de Apel Bucureşti, trebuia să judece contestaţia depusă de procurorii DNA împotriva deciziei Tribunalului Bucureşti, care revocase măsura preventivă a controlului judiciar dispusă faţă de şeful Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu. Următorul termen a fost stabilit pentru data de 19 iunie. Potrivit avocatului lui Nicuşor Constantinescu Marius Mocanu, Curtea de Apel Bucureşti a amânat pentru joi luarea unei decizii în acest caz, apărarea urmând să depună în instanţă o serie de acte medicale pentru a atesta starea de sănătate a şefului CJ Constanţa, informează Mediafax. Amintim că Nicuşor Constaninescu se află în continuare în Statele Unite ale Americi, acolo unde se tratează pentru cancer de prostată, a mai declarat avocatul preşedintelui CJC, potrivit Mediafax. Starea de sănătate nu-i permite momentan să revină în ţară, mai susţine avocatul preşedintelui CJC, scrie Mediafax.ro.
Amintim că, preşedintele CJC, Nicuşor Constantinescu, a fost trimis în judecată în trei dosare şi este cercetat într-un al patrulea, pentru luare de mită şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, după ce în casa lui au fost găsite 15 cartuşe de 9 milimetri, când au fost făcute percheziţii într-unul dintre primele două dosare, mai informează Mediafax.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii