De astăzi intră în vigoare contractul-cadru aprobat de Ministerul Sănătăţii. Iată care sunt schimbările
De astăzi intră în vigoare contractul-cadru aprobat de Ministerul Sănătăţii. Iată care sunt schimbările
01 Jun, 2014 10:43
ZIUA de Constanta
1481
Marime text
1481
Marime text
Contractul-cadru şi pachetul de servicii medicale de bază intră în vigoare de astăzi. Ministeul Sănătăţii a aprobat şi intodus o serie de modificări pentru pachetul de bază. Aceste schimbări au rolul de a elimina erorile şi de a elimina fraudele din sistem, potrivit Hotnews. Astfel, pacienţii cu vârstă de până în 39 de ani, asimptomatici, vor trebui să se prezinte la control la medicul de familie, cel puţin o dată la trei ani. Persoanele cu vârste de peste 40 de ani, trebuie să se prezinte anual la control. De asemena, au fost crescute finanţările pentru segmentul de asistenţă medicală primară şi ambulatoriul de specialitate pentru specialităţile clinice şi paralcinice. Astfel, se urmăreşte furnizarea unor servicii medicale în regim ambulatoriu la costuri reduse faţă de cele acordate în regim de spitalizare. În pachetul de bază au fost introduse şi consultaţii de monitorizare activă prin plan de management intergrat pentru bolile cronice cu impact major asupra poverii îmbolnăvirilor privind boala cronică respiratorie, boala cronică de rinichi, diabet zaharat tip 2. Noul contract-cadru reduce în mod considerabil birocraţia prin introducerea reglementărilor privind utilizarea biletelor de trimitere în format electronic, intoducerea facturii electronice şi utilizarea dosarului electronic de sănătate a pacientului. De asemenea, contractul introduce obligaţia la nivelul furnizorilor de a nu încasa sume de la pacienţi pentru serviciile medicale prevăzute în pachetele de servicii.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


