Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
20:07 25 07 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Dan Puric, primul moment artistic la Cernavodă

ro

03 Jun, 2015 16:30 631 Marime text
Primăria Oraşului Cernavodă îi invită pe cetăţeni la un spectacol surpriză.

Astfel, astăzi, începând cu orele 19:00, scena Casei de Cultură va fi gazda primului moment artistic al maestrului Dan Puric la Cernavodă. Aflat în plin turneu prin ţară şi străinătate, actorul va susţine în faţa cernavodenilor conferinţa cu temă patriotică „Despre Identitatea Românească”. Sub aceeaşi denumire este intitulat şi utilmul volum al artistului, care va beneficia de o lansare de carte găzduită în holul primăriei, chiar în deschiderea evenemientului, la care cernavodenii vor avea accesul gratuit.

Actorul susţine că acest spectacol reprezintă un cadou pentru comunitatea cernavodeană, cu care acesta deţine o legătură de sânge, foarte veche, din partea bunicului său Ioan Purec, fost primar al oraşului Cernavodă în perioada 1912-1913.

Dornic de a se implica în promovarea turistică a oraşului, Dan Puric propune cernavodenilor un ciclu de conferinţe cu teme patriotice, care se vor desfăşura periodic la Casa de Cultură. Artistul ar putea obţine titlul de cetăţean de onoare al oraşului Cernavodă, titlu propus de către edilul Gheorghe Hânsă, în urmă cu patru luni, în timpul unei vizite efectuate de către artist meleagurilor copilăriei.

Actorul, regizorul şi scriitorul Dan Puric nu este un mister, este un om talentat şi prezent mereu lângă noi prin creaţiile proprii. Cărţile şi spectacolele sale descriu lumea cu subtilitate şi rafinament. De la spectacolele lui Dan Puric nu poţi pleca nepăsător, sau doar fericit că ai mai bifat la cultura generală ceva, ci cu o stare de “trezire” şi luciditate care te face sa te întrebi cine eşti. Artistul nu ne oferă soluţii, ci încearcă să redescopere dimensiunile contemporane ale spiritualităţii româneşti, realizând o biografie a fiinţei noastre. Creaţia lui Dan Puric este un întreg armonios, care recurge la memorie, la valori, la împlinirea noastră sufletească.

 

Ti-a placut articolul?

Comentarii