Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
18:04 28 07 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

UPDATE 5 Cu „dedicaţie” de la constănţeni pentru Gabriel Oprea (galerie foto+video)

ro

22 Sep, 2016 18:14 2860 Marime text
În aceste momente, are loc o mişcare de protest faţă de decizia dată de senatori în cazul lui Gabriel Oprea. Protestul, anunţat pe pagina de Facebook „Oprea, eşti cercetat, trebuie să fii judecat", are loc în parcul Primăriei Constanța, dar şi în alte oraşe importante din ţară, cum ar fi Bucureşti.
 
Oamenii au început să se adune. Deocamdată, la această oră, în jur de zece persoane protestează paşnic.

Şi poliţiştii din România au găsit o cale prin care sunt solidari manifestărilor din seara aceasta. 


„Noi nu putem lua parte la un protest neautorizat, pentru că suntem poliţişti şi nu putem încălca legea. Chiar dacă protestul este pentru fostul nostru coleg Bogdan Cosmin Gigină şi pentru faptul că un politician vrea să scape de răspundere. Dar putem să punem o fotografie scoasă la imprimantă de pe internet cu Bogdan pe maşina sau motocicleta de serviciu", se arată pe pagina de Facebook „Poliţiştii au umor”.
Amintim că Oprea a anunţat, astăzi, într-o postare pe pagina sa de Facebook, că îi va cere președintelui Senatului să supună la vot încă o dată cererea DNA de începere a urmăririi penale în cazul său.

UPDATE 5, ora 19.57
 
Susţinătorii au început să-şi strânge bannerele, după ce s-au fotografiat cu ele, şi se pregătesc să plece.
  
 Aproape toţi constănţenii au exersat la singura tobă din recuzită. De menţionat că fondul zgomotos din cea de-a doua parte a protestului a fost asigurat de o tobă şi o vuvuzea.

UPDATE 4, ora 19.17

În plimbare şi într-un mod paşnic, protestatarii constănţeni au dorit să ajungă până în zona Dacia. Întrebaţi de jandarmi dacă au autorizaţie, aceştia au răspuns negativ. Prin urmare, s-au întors în faţa Prefecturii Constanţa, unde au autorizaţie până la ora 21.00.

UPDATE 3, ora 19.02

Constănţenii au început să iasă din case, în acest moment numărul protestarilor ajungând la 50.

Oamenii se îndeamnă între ei să strige „mai cu viaţă” lozincile: „Oprea penal, marş la Tribunal” şi „Cu sau fără girofar, vei ajunge în Tribunal”.

UPDATE 2, ora 18.43

Constănţenii prezenţi la protest au venit şi cu alte mesaje:

„Oprea, penal, marş la Tribunal”

„Fără imunitate”.


Deocamdată, s-au strâns aproximativ 30 de persoane. De menţionat că este prezent şi Metin Cerchez, fost deputat constănţean.

UPDATE 1, ora 18.30

La această oră, protestează paşnic în jur de 20 de persoane, printre care şi arhitectul Andrei Chivu. Pe un mesaj se poate citi: "Constanţa, trezeşte-te".

Citeşte şi 

Poliţiştii din România se pregătesc de „protest”

 
Vom reveni cu informaţii.


Sursa foto: ZIUA de Constanţa
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii