De-ale iernii
Evenimentele iernii in Constanta
16:36 23 03 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Cristian Popescu Piedone află astăzi dacă scapă de cauţiunea decisă de DNA

ro

08 Jan, 2016 10:55 584 Marime text
 
Tribunalul București se pronunță astăzi cu privire la contestația depusă de fostul primar al sectorului 4 Cristian Popescu-Piedone la decizia DNA de a-l plasa sub control judiciar pe cauțiune.
 
Suma stabilită pentru cauțiune a fost de 1,5 milioane de lei, în dosarul privind tragedia de la clubul Colectiv.
 
Vă reamintim, că în luna decembrie, DNA a decis că fostul edil trebuie să plătească o cauțiune de 1,5 milioane lei, iar la câteva zile distanță acesta a depus drept garanție un imobil și vehicule de epocă, notează Agerpres.
 
Cristian Popescu-Piedone a fost pus sub acuzare pentru abuz în serviciu în legătură cu eliberarea autorizației de funcționare pentru clubul Colectiv. Apoi, procurorii l-au informat că au extins urmărirea penală și au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale în cazul său pentru fals intelectual și abuz în serviciu.
 
Conform datelor furnizate de către DNA, în perioada 12 noiembrie 2014 — 30 ianuarie 2015, Piedone și-a îndeplinit în mod defectuos atribuțiile de serviciu, cu încălcarea dispozițiilor legale privind apărarea împotriva incendiilor, prin aceea că a emis un acord și o autorizație de funcționare necesare desfășurării activității de către o societate comercială (alta decât SC Colectiv Club SRL).
 
Piedone a emis documentele administrative (acordul și autorizația de funcționare) pentru a autoriza funcționarea acestei societăți, însă prin atestarea unor împrejurări necorespunzătoare adevărului, în sensul că firma respectivă îndeplinea cerințele legale necesare avizării.


Sursa foto: buzaumedia.ro

Ti-a placut articolul?

Comentarii