Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
09:47 28 05 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

CNA a tăiat în carne vie. Realitatea TV, amendată, iar Antena 1 şi Pro TV somate

ro

06 Oct, 2015 19:18 611 Marime text
Întrunit în şedinţă publică, Consiliul Naţional al Audiovizualului a analizat rapoartele de monitorizare întocmite de direcţia de specialitate ca urmare a sesizărilor primite şi a decis să aplice o amendă în cuantum de 20.000 de lei postului Realitatea TV pentru încălcarea prevederilor art. 40 alin. (1, 3), art. 67 şi art. 65 lit. c) din Codul de reglementare a conţinutului audiovizual la difuzarea ediţiei din 11.05.2015 a emisiunii „Jocuri de putere” şi a „Ediţiei speciale” din 12.06.2015 (moderată de Octavian Hoandră şi Rareş Bogdan).
 
De asemenea, Consiliul a analizat un amplu raport de monitorizare, întocmit pentru o săptămână (01 – 07.04.2015), raport care a cuprins emisiuni de știri difuzate de mai multe posturi centrale de televiziune (Antena 3, B1 TV, Digi 24, Realitatea TV, România TV – posturi de știri și Antena 1, Kanal D, Prima TV, Pro TV, TVR 1 – posturi generaliste). Raportul a urmărit modul de respectare de către radiodifuzori a dispozițiilor legislaţiei audiovizualului la difuzarea emisiunilor informative,  inclusiv frecvența de difuzare a știrilor ce au legătură cu violența, consemnându-se numărul și ponderea duratei acestora în emisiunile de știri, precum și reluarea subiectelor în ediții de știri succesive. Constatând abateri de la prevederile legale, Consiliul a decis sancţionarea cu somaţii publice a posturilor Antena 1 [art. 17 alin. (1, 2), art.  29 alin. (1, 2), art. 41 lit. a) din Cod] şi Pro TV [art. 17 alin. (1, 2), art.  29 alin. (2), art. 46 alin. (2) din Cod].
 
Totodată, în urma analizei rapoartelor întocmite de Serviciul Inspecţie, CNA a decis aplicarea următoarelor sancţiuni:
- amendă în cuantum de 80.000 de lei societăţii TV Post SRL Bacău pentru încălcarea art. 74 alin. (1) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare;
- amendă în cuantum de 10.000 de lei postului Radio Transilvania din Cluj-Napoca pentru încălcarea art. 29 alin. (1) lit. i) din Legea audiovizualului, respectiv, art. 73 şi art. 128 lit. d) din Codul audiovizualului;
- amendă în cuantum de 10.000 de lei postului Tele M din Iaşi pentru că nu a respectat prevederile art. 3 alin. (2) din Legea audiovizualului şi nici dispoziţiile art. 40 alin. (1) din Codul de reglementare a conţinutului audiovizual.
 
În aceeași ședință, Consiliul a aprobat solicitările de acordare de licențe audiovizuale prin rețele de comunicații electronice societăţilor:
- Buliga Insert TA SNC Caracal pentru postul Insert TV din Caracal şi
- LINKPRESSTV SRL Bucureşti pentru postul LINKPRESS TV din Bucureşti.
 
Ca să înţelegem mai bine:
 
Pentru a înţelege la ce se referă articolele menţionate de cei de la CNA, vă prezentăm prevederile legislației audiovizualului la care se face referire:
Legea audiovizualului nr. 504/2002 cu modificările și completările ulterioare
Art. 3 (2) Toţi furnizorii de servicii media audiovizuale au obligaţia să asigure informarea obiectivă a publicului prin prezentarea corectă a faptelor şi evenimentelor şi să favorizeze libera formare a opiniilor.
Art. 29 (1) Comunicările comerciale audiovizuale difuzate de furnizorii de servicii media audiovizuale trebuie să respecte următoarele condiţii: (...) i) să nu promoveze, direct sau indirect, practici oculte.
Art. 74   (1) Retransmisia de servicii de programe de către distribuitorii de servicii se va face numai pe baza avizului eliberat de Consiliu.
Decizia CNA nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual
Art. 17 (1) În intervalul orar 6,00 - 22,00 nu pot fi difuzate programe, altele decât producţiile audiovizuale de ficţiune, care conţin descrieri ori reconstituiri ale unor omucideri/sinucideri, mutilări/automutilări sau tehnici criminale ori practici oculte.
 (2) În cazul acestor drame, radiodifuzorii nu pot difuza imagini de la locul tragediei sau imagini care arată suferinţele prin care trec membrii familiei ori ale altor persoane apropiate victimei sau familiei acesteia.
Art. 29 (1) Programele de ştiri şi de actualităţi se supun cerinţelor de protecţie a minorilor şi vizionării în familie.
 (2) Înainte de difuzarea unor imagini şocante, a unor scene de violenţă sau cu impact emoţional negativ care pot impresiona în mod neplăcut telespectatorii, aceştia vor fi avertizaţi verbal "Atenţie! Imagini care pot afecta emoţional telespectatorii.", menţiune ce va fi şi afişată static şi lizibil; radiodifuzorii nu pot prezenta scene de violenţă în mod repetat în cadrul aceleiaşi producţii audiovizuale.
Art. 40 (1) În virtutea dreptului la propria imagine, în cazul în care în programele audiovizuale se aduc acuzaţii unei persoane privind fapte sau comportamente ilegale ori imorale, acestea trebuie susţinute cu dovezi, iar persoanele acuzate au dreptul să intervină pentru a-şi exprima punctul de vedere; dacă acuzaţiile sunt aduse de furnizorul de servicii media audiovizuale, acesta trebuie să respecte principiul audiatur et altera pars; în situaţia în care persoana vizată refuză să prezinte un punct de vedere, trebuie să se precizeze acest fapt. (...)
  (3) Moderatorii, prezentatorii şi realizatorii programelor au obligaţia să nu folosească şi să nu permită invitaţilor să folosească un limbaj injurios sau să instige la violenţă.
Art. 41  (1) Furnizorii de servicii media audiovizuale nu pot difuza: a) imagini ale persoanei aflate în situaţia de victimă, fără acordul acesteia.
Art. 46 (2) Furnizorii de servicii media audiovizuale au obligaţia de a respecta demnitatea şi anonimatul persoanelor cu tulburări psihice.
Art. 65 În emisiunile de ştiri şi dezbateri, radiodifuzorii trebuie să respecte următoarele reguli: (...) c) titlurile şi textele afişate pe ecran să reflecte cât mai fidel esenţa faptelor şi datelor prezentate.
Art. 67 În exercitarea dreptului lor de a-şi exprima opinii sau puncte de vedere în legătură cu subiecte de interes public, prezentatorii şi moderatorii trebuie să asigure o separare clară a opiniilor de fapte şi nu trebuie să profite de apariţia lor constantă în programe într-un mod care să contravină exigenţelor de asigurare a imparţialităţii.
Art. 73 Este interzisă difuzarea de producţii audiovizuale în care sunt promovate cazuri de vindecare a unor boli grave cu ajutorul tratamentelor convenţionale sau neconvenţionale, dacă diagnosticul şi actele medicale care îl atestă nu au fost certificate de Colegiul Medicilor din România ori de instituţii similare din străinătate.
Art. 128    Este interzisă menţionarea în publicitate sau în teleshopping a unor indicaţii terapeutice referitoare la boli precum: (...) d) cancer şi alte boli tumorale.
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii