Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:53 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ce spune Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa despre incendiul de la Școala Gimnazială Nr. 38 „Dimitrie Cantemir”

ro

24 Sep, 2017 13:37 5721 Marime text
Mâine, 25 septembrie 2017, cursurile vor fi suspendate la Școala Gimnazială Nr. 38 „Dimitrie Cantemir” din Constanța din cauza incidentului petrecut în data de 23 septembrie 2017, scrie într+un comunicat al Inspectoratului Şcolar Judeţean Constanţa remis redacţiei noastre.

 


Astfel, sâmbătă, 23.09.2017, în jurul orei 22.00, la Școala Gimnazială nr. 38 „Dimitrie Cantemir” Constanța s-a produs un incendiu din cauze necunoscute, în vestiarul personalului nedidactic.

Nu au fost afectate sălile de clasă, arhiva sau alte spații destinate depozitării documentelor școlare.

Consiliul de administrație al unității de învățământ întrunit de urgență duminică, 24.09.2017, a analizat situația existentă și a hotărât întreruperea cursurilor în data de 25.09.2017, pentru efectuarea igienizării școlii.

Suspendarea cursurilor este urmată de măsuri privind parcurgerea integrală a programei şcolare până la sfârşitul semestrului stabilite de consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ şi comunicate Inspectoratului Școlar Județean Constanța.


Reamintim că azi noapte, în jurul orei 22.30, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dobrogea al Județului Constanța au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la Școala nr. 38 din Constanța. 

Unitatea de învățământ se află în cartierul Tomis Nord, pe strada Cpt. Dobrilă Eugeniu. 

Potrivit ISU Dobrogea, la fața locului au ajuns două autospeciale de stins incendiul cu apă şi spumă de la Detașamentul Fripis
 

Mai multe detalii la: Incendiu la Școala 38 din Constanța.



 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Tat 24 Sep, 2017 14:06 Sălile de clasa au fost afectate de fum si funingine. Personal am fost pentru a face curatenie. Am petrecut cam doua ore la smotruiala, dar am fost o clasa norocoasă in care părinții s-au mobilizat, in numar destul de mare, reusind a termina curățenia foarte repede. Speram sa nu se suspende orele pentru mai multe zile.