Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
19:45 26 07 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Explozia de lângă aeroportul din Kabul Atentat sinucigaș care viza un convoi NATO

ro

17 May, 2015 09:20 632 Marime text
O mașină-capcană a explodat astăzi dimineață pe un drum în apropiere de aeroportul din Kabul, vizând cel mai probabil militari NATO, transmite Reuters, care informează că cel puțin trei civili și-au pierdut viața în atac, scrie Agerpres.

„Potrivit primelor informații, este vorba de un atentat sinucigaș (...) în apropiere de aeroportul din Kabul, a declarat pentru France Presse un purtător de cuvânt al Ministerului de Interne afgan, Najib Danish, potrivit Agerpres.

Purtătorul de cuvânt al poliției afgane, Ebadullah Karimi, a declarat că un atentator sinucigaș a intrat cu mașina, o
Toyota Corolla, într-un convoi cu militari străini pe drumul dintre principalul aeroport din Kabul către o tabără NATO aflată în apropiere. Totodată, Reuters informează că atacul a avut loc la circa 200 de metri de intrarea în aeroportul din Kabul. Poliția a încercuit perimetrul.

Un purtător de cuvânt al misiunii „Sprijin hotărât" a NATO (pentru ajutarea și formarea armatei afgane, care a luat locul misiunii de luptă a ISAF - n.r.) a declarat că nu poate confirma dacă un vehicul al coaliției a fost afectat de explozie. „Abia s-a întâmplat, încă verificăm", a declarat ofițerul pentru afaceri publice Armando B. Perez.

Atacul nu a fost deocamdată revendicat.



Sursa: Agerpres
Sursa foto: gandul.info

Ti-a placut articolul?

Comentarii