Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:26 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Asociaţia Tinerilor pentru România îi îndrumă pe elevii constănţeni către voluntariat

ro

04 Apr, 2014 09:55 2069 Marime text
Asociația Tinerilor pentru România organizează săptâmâna viitoare, în patru licee din Constanța, a treia acțiune educativ-informativă din cadrul proiectului național "Fii voluntar în țara ta" (în cadrul programului Săptămâna Altfel „Să ştii mai multe, să fii mai bun”), după cele două acțiuni întreprinse în licee din Tulcea și din Iași, se arată într-un comunicat al ONG-ului.

Proiectul îşi propune să informeze tinerii cu privire la importanța voluntariatului în dezvoltarea lor profesională, de a-i încuraja să devină voluntari și să capete experiență pe piața muncii, în contextul în care angajatorii și agenții economici pun din ce în ce mai mare accent pe experiența tinerilor care au absolvit studii liceale sau studii superioare.

Astfel, elevilor le vor fi prezentate diferite studii de caz în care tineri cu o pregatire teoretică bună, cu note mari, dar fără experiență profesională, nu reușesc să se angajeze sau să se mențină pe piața muncii deoarece instituțiile de învățământ nu le oferă și o pregătire practică, iar puntea dintre ce oferă mediul academic și ce solicită mediul economic este una încă foarte mare. De asemenea, tinerilor le vor fi prezentate și domenii în care pot deveni voluntari, abilitățile și competențele pe care aceștia le pot dobândi și, ca un element de noutate, aceștia vor învăța de la reprezentatul ATPR în teritoriu, câteva noțiuni teoretice și practice cu privire la public speaking.

Programul acțiunii de la Constanța, din perioada 7-10 aprilie, este următorul: Luni, de la ora 11.00 – Liceul cu Program Sportiv „Nicolae Rotaru”, marți, de la ora 13.00 – Liceul Teoretic Decebal, miercuri, de la ora 10.30 – Colegiul Comercial „Carol I” și Joi, de la ora 10.00 – Liceul Teoretic Traian.

„Este cvasi-cunoscut în Europa și în Statele Unite faptul că voluntariatul îi poate aduce tânărului un bagaj de experiență și cunoaștere uriaș. Ne dorim foarte mult ca și în România tinerii să înțeleagă că prin voluntariat aceștia pot stabili conexiuni puternice pe termen lung cu mediul de afaceri și, astfel, pot dezvolta o carieră solidă în orice domeniu de activitate.” a declarat Cristian Tănase, Preşedintele Asociaţiei Tinerilor pentru România.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii