Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
13:41 25 05 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Agerpres.ro România a primit mai puțin decât a contribuit la programele de cercetare în domeniul medical din Horizon 2020

ro

17 Oct, 2015 19:13 470 Marime text
 
România a contribuit cu 9,7% din fondurile necesare la programele de cercetare în domeniul medical din Horizon 2020, Societal Challenges 1, dar a primit înapoi 8,4%, a declarat, vineri, pentru Agerpres, Ruxandra Drăghia-Akli, director al Direcției de Sănătate din cadrul Directoratului General de Cercetare și Inovare al Comisiei Europene.
 
„Am calculat care este contribuția relativă a României la programele de cercetare în domeniul medical, pe Horizon 2020 și care este proporția dintre fondurile din cercetarea medicală care se duc spre România. Se duce spre România aproximativ 8,4% din contribuția totală la Horizon 2020, dar noi contribuim cu 9,7% din fonduri. Ceea ce vă spuneam este referitor la Societal Challenges 1 din Horizon 2020”, a spus Ruxandra Drăghia-Akli.
 
Potrivit datelor prezentate de acesta în cadrul unei conferințe la Academia Română, sunt țări precum Olanda care au absorbit fonduri de trei ori mai mult decât au contribuit.
 
„Cercetătorii români ar trebui să aplice cu mult mai mult la programele noastre. Am încurajat pe toată lumea de-a lungul anilor să aplice, să aibă mai mult curaj, iar dacă au ratat o dată se nu se descurajeze. Sunt cercetători din tot felul de țări care nu se lasă”, a declarat Ruxandra Drăghia-Akli.
 
Aceasta a afirmat că majoritatea fondurilor se duc instituții academice și la centre de cercetare, în cazul României, dar că IMM-urile sau alte organizații publice, precum agențiile naționale, sunt foarte slab reprezentate în proiectele de cercetare. În țări precum Olanda sau Marea Britanie ratele de participare la proiectele europene este mai mare în cazul IMM-urilor, de 25-30%.
 
O altă diferență în cazul României este că pentru apelurile din ultimii doi sau trei ani valoarea medie pentru participant este mai mică decât în statele vestice.
 
„Din păcate, pentru același tip de cercetare și aceeași implicare a cercetătorilor în diversele proiecte, în România avem tendința să cerem mult mai puțini bani, în medie aproximativ 100.000 de euro, spre de deosebire de alte țări care își valorizează și cercetătorii și salariile, și calculează cu mult mai precis contribuția pe care o cer de la comunitatea europeană”, a arătat Ruxandra Drăghia-Akli.
 
Cercetătorii români susțin însă că valoarea redusă a proiectelor provine și din faptul că în România sunt restricții legislative și că nu pot solicita salarii asemănătoare celor din țările vestice.
 
Horizon 2020 este cel mai amplu program de cercetare și inovare derulat vreodată de UE. Este disponibilă o finanțare de 80 de miliarde de euro pe durata a 7 ani (2014—2020) — pe lângă investițiile private și investițiile publice naționale pe care această finanțare le va atrage.
 
 
Sursa text și foto: agerpres.ro
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii