Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
21:51 22 08 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

A murit un mare conducător din fotbalul românesc

ro

02 Apr, 2014 10:29 1131 Marime text
conducator, fotbal, mort, universitatea, stroeS-a stins din viaţă Corneliu Stroe, creatorul echipei de legendă a Universităţii Craiova, supranumită Craiova Maxima. Site-ul oficial al CS Universitatea Craiova, al cărei preşedinte de onoare era Stroe, menţionează: „Este o zi dureroasă pentru toată suflarea din Bănie. Profesorul Corneliu Andrei Stroe, preşedintele de onoare al clubului nostru, nu mai este fizic printre noi. El va rămâne mereu în inimile noastre! Creatorul Craiovei Maxima s-a alăturat în această noapte Căpitanului Costică Ştefănescu, lui Constantin Oțet, Nelu Oblemenco, Petre Deselnicu și Zoli Crișan în ceruri. Corneliu Andrei Stroe a fost unul dintre artizanii Craiovei Maxima! A ajuns la CS Universitatea Craiova în anul 1966. Timp de patru ani a ocupat funcția de secretar al CS Universitatea Craiova. Apoi, între 1970-1983 a fost vicepreședinte al clubului, iar în sezonul 1983-1984 președinte al CS Universitatea Craiova. În tot acest timp, a condus clubul nostru spre marile performanțe pe plan intern și european. În 2013 a fost numit preşedinte de onoare al Universităţii, luând parte activ la renaşterea legendei pe care, cu trei decenii în urmă, el a creat-o. Clubul Sportiv Universitatea Craiova este alături de familia lui Corneliu Andrei Stroe în aceste momente grele. Vă mulţumim că ne-aţi dăruit Craiova Maximă şi promitem că legenda va merge mai departe. Veţi rămâne mereu în inimile noastre!”.

Sursa foto: CS Universitatea Craiova

Ti-a placut articolul?

Comentarii