Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
04:44 14 12 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

A murit un fost președinte

ro

17 Jun, 2015 08:48 779 Marime text
 
Fostul președinte și prim-ministru al Turciei, Süleyman Demirel, una din figurile de primă mărime de pe scena politică turcă timp de mai mult de o jumătate de secol, a decedat astăzi, într-un spital din Ankara, la vârsta de 90 de ani, relatează AFP, citând agenția de presă turcă Anadolu, scrie Agerpres.

Din 1965, Süleyman Demirel a guvernat Turcia timp de mai mult de 11 ani la conducerea a șapte guverne, el fiind al doilea prim-ministru cu o carieră atât de lungă după actualul președinte și fost șef de executiv Recep Tayyip Erdogan. A exercitat funcția de șef al statului între 1993 și 2000.



Süleyman Demirel a murit în urma unei infecții respiratorii severe, a indicat agenția de presă Anadolu, citând surse spitalicești.

Născut în 1924, acest conservatoare pragmatic și-a început cariera politică în 1960, după prima lovitura de stat militară.

Două dintre mandatele sale în fruntea guvernului au fost întrerupte de alte două lovituri de stat militare, una în 1971, cealaltă în 1980.

Lăudat pentru abilitățile sale oratorice, Demirel — supranumit de simpatizanții săi "Baba" (tata în turcă) — s-a retras din viața politică după finalul mandatului său prezidențial, dar a continuat să ofere consiliere politicienilor turci.



Sursa: Agerpres
Sursa foto: haber.sol.org.tr

Ti-a placut articolul?

Comentarii